Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat în 29 octombrie 2021, la ora 9:00, sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsura 6.2 – „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”. Interesul pentru această submăsură este unul imens, acest fapt fiind reflectat de numărul extrem de mare de cereri depuse în prima zi.
Potrivit datelor oficiale AFIR, în primele ore de la lansarea submăsurii, au fost depuse 599 de cereri de finanțare, în valoare totală de 37.710.000 euro.
Finanțarea investițiilor neagricole se va face cu până la 70.000 de euro nerambursabili/proiect, iar suma totală disponibilă pentru investiții este de 50 de milioane de euro.
Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se va desfășura în intervalul 29 octombrie 2021, ora 9:00 – 31 ianuarie 2022, ora 16:00, însă este foarte probabil ca aceasta să se încheie mult mai devreme, datorită interesului imens din partea beneficiarilor.