Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat, luni, o listă de modificări la linia de finanțare DR-30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Agenția susține că modificările au fost făcute pentru a simplifica procesul de depunere și evaluare a cererilor de finanțare, însă specialiștii în domeniul accesării fondurilor europene susțin că aceste schimbări ar putea crea probleme de natură legală.
Practic, prin modificările făcute, AFIR în pune pe unii fermieri în imposibilitatea de a mai depune proiecte pe această linie de finanțare, în timp ce pe alții îi trece, brusc, în eligibilitate.
Problemele în acest sens vin de la a treia modificare din nota AFIR, care spune că ”SUNT ELIGIBILI solicitanții care figurează cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare, cu terenuri şi/ sau animale înregistrate în ANSVSA/ ANZ/ Registrul Agricol (în cazul păsărilor şi animalelor mici necrotaliate), dacă pentru activitatea agricolă NU AU BENEFICIAT VREODATĂ DE NICI UN SPRIJIN DIN FONDURI EUROPENE – finanțare PNDR 2020, din tranziția PNDR 2021 – 2022 sau prin subvenția APIA.”
În emisiunea ”Agricultura la Raport”, consultantul Cosmin Măglaș a explicat de ce această modificare este problematică.
”Aici este cea mai importantă modificare și schimbă, practic, prevederile ghidului de finanțare. Aceasta este o problemă legală și foarte gravă, pentru că din nou ni se demonstrează că se schimbă regulile în timpul jocului și că acest program a fost gândit unidirecțional. (…) Practic, unii solicitanți devin neeligibili, alții devin eligibili. Și știți cine? Cei care aveau cod APIA cine știe de când, nu au mai depus cerere pentru că nu îndeplineau criteriile, și brusc, în acest an, în cererea de finanțare, ne va apărea un solar de 1.000 mp. Este unica modalitate în care poți să îndeplinești această condiție, să-ți apară brusc un solar de 1.000 mp în Registrul Agricol”, a precizat consultantul Cosmin Măglaș pentru AGRO TV.