Instalarea panourilor fotovoltaice în ferme – Noi informații privind finanțarea

Ministerul Energiei se pregătește pentru lansarea unui nou apel de proiecte prin Fondul pentru Modernizare, pentru instalarea panourilor fotovoltaice. În acest sens, două linii de finanțare vor fi lansate în data de 25 aprilie, una pentru autoconsum, iar cealaltă pentru producție și vânzare. 

O serie de modificări au fost aduse, însă, ghidurilor celor două linii de finanțare, printre care și excluderea de la finanțare a codurilor CAEN care fac parte din domeniul agricol. Astfel, fermierii nu vor putea depune proiecte în această sesiune, dar vor avea posibilitatea de a implementa proiecte similare începând din septembrie, când se va lansa sesiunea a doua a schemei de energie pentru sectorul agroalimentar.

În ceea ce privește liniile de finanțare care se lansează în 25 aprilie, consultantul Neluțu Dogaru a făcut următoarele precizări, pentru AGRO TV.

”Dacă vorbim de programele pentru energie, s-a lansat ghidul final pentru Fondul de Modernizare, atât pentru secțiunea autoconsum, cât și pentru producție. Au modificat un pic față de ce se știa anterior, în sensul că au eliminat în această sesiune codurile CAEN 01, 10, 11. Cu alte cuvinte, agricultorii nu pot să depună acum, însă vor putea depune din septembrie, cât se deschide a doua sesiune pentru sectorul agroalimentar.

Ca perioadă de depunere pe Fondul pentru Modernizare, avem 25 aprilie – 23 iulie, deci este suficient timp cât să-și facă documentele și tot ce le trebuie ca să depună proiect pentru aceste programe de energie.

Pot aplica cei care doresc să-și instaleze panouri fotovoltaice pentru autoconsum, unde intervine obligativitatea consumului propriu pe perioada implementării a unui procent minim de 70% din energia produsă. Dacă ai o instalație de 1 MW, produce minim 1000 MV, automat trebuie să îți asumi minim 700 MW consum propriu. Dacă vorbim de producție pentru vânzare, acolo nu mai avem nicio obligativitate de autoconsum, însă acolo e cererea mai mare și este posibil să fie necesară o cofinanțare, în așa fel încât să-și mărească șansele la finanțare”, a explicat Neluțu Dogaru, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

- Publicitate -

Pentru a afla toate detaliile legate de fondurile pentru instalarea panourilor fotovoltaice și condițiile care trebuie îndeplinite, urmăriți ediția emisiunii ”Agricultura la Raport” dedicată accesării fondurilor europene.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole