Impactul nebanuit al coronavirusului – pretul carnii de porc este in scadere

Impactul Anului Nou Chinezesc și focarul de coronavirus din China au afectat prețurile la porcine in UE la începutul acestei luni. Prețul mediu pe piața unică a scazut in medie cu 10 €, ajungand la 182,54 €/100 kg. Olanda a înregistrat cea mai mare scădere a prețului (- 19,89 euro), urmată de Franța (- 17,00 EUR), Belgia (- 13,00 EUR), Germania (- 11,65 EUR) și Polonia (- 10,66 EUR).

“Dificultățile logistice, inclusiv restricțiile temporare impuse transportului de carne între provinciile chineze, au întârziat livrarea importurilor. Pe termen scurt, cererea Chinei pentru import ar putea fi afectată negativ. Rapoartele din industrie sugerează că, cererea de carne de porc, în special din afara UE, ar putea scadea. Acest lucru poate afecta prețurile din UE la porcine timp de câteva săptămâni”, consideră Duncan Wyatt, analist principal la AHDB.

Cu toate acestea, cererea de carne de porc pe piața chineză este de așteptat să rămână crescută pentru restul anului, deoarece scăderea efectivului propriu de porci al Chinei va accelera din cauza impactului pe care coronavirusul se presupune că îl va avea asupra eforturilor de repopulare. Între timp, în China, prețul cărnii de porc a crescut, cotația medie fiind sărită de la 48,25 CNY (6,91 USD) la 51,46 CNY (7,37 USD). Cel mai mare preț a fost raportat în provincia Sichuan, 57,45 CNY (8,22 USD), în timp ce cel mai mic a fost în Tianjin 47,48 CNY (6,80 USD), o variație care poate fi explicată prin restricțiile temporare la transportul cărnii între provincii.

Citește și

Comentariile sunt închise

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult