HUNEDOARA: IRIGAȚII PENTRU PESTE 4.400 DE HECTARE DE TEREN

Ministerul Agriculturii, prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, realizează Programul Național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România, structurat pe trei etape, program pentru care are alocări de 868 de milioane de euro.

În etapa 2017-2020 sunt prevăzute reabilitarea amenajărilor de irigații pe suprafața cărora s-au constituit organizații și federații de îmbunătățiri funciare și care au accesat obiectivele măsurii 125A1-îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii-irigații și alte lucrări de îmbunătățiri funciare, din cadrul PNDR 2007-2013.

În etapa a doua, respectiv 2018 — 2020, sunt incluse amenajările de irigații viabile pe care s-au constituit organizații și federații de îmbunătățiri funciare care vor putea accesa sub-măsura 4.3—investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole-irigații, din cadrul PNDR 2014-2020.

În ultima etapă, 2019-2020, sunt incluse amenajările de irigații viabile, în care nu sunt constituite organizații de îmbunătățiri funciare, dar în care se pot constitui, în condițiile legii, la solicitarea proprietarilor de teren.

În județul Hunedoara, ANIF, prin Unitatea de Administrare Hunedoara, face eforturi pentru refacerea sistemelor de irigații existente, în suprafață de 4.473 de hectare.

- Publicitate -

„Ca urmare a solicitărilor de apă a fermierilor care lucrează terenurile aflate în amenajările de irigații gravitaționale Ostrov Clopotiva în suprafață de 2.679 de hectare, respectiv Simeria Băcia, cu suprafața de 358 de hectare, s-au demarat formalitățile obținerii fondurilor necesare repunerii în funcțiune a celor două sisteme de irigații, întrucât la ora actuală acestea prezintă un grad mare de degradare. Astfel, în urma consultărilor din teren, specialiștii ANIF au întocmit documentațiile tehnice și caietele de sarcini.

În același timp, fermierii, cu sprijinul specialiștilor ANIF precum și a celor din administrația publică locală, au demarat procesul de înființare a Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații în perimetrul celor două amenajări, cu denumirile OUAI țara Hațegului și OUAI Recolta Băcia. În ambele amenajări, suprafața deținută de fermieri este peste jumătate din suprafața amenajărilor, condiție suficientă și necesară pentru preluarea spre administrare a întregii rețele secundare de irigații. Cel mai important este însă faptul că apa de irigații, la punctul de preluare de către fermieri, va fi gratuită, costurile fiind suportate de către Ministerul Agriculturii, prin ANIF”, a precizat deputatul Laurențiu Nistor.

Unitatea de Administrare Hunedoara face eforturi susținute către unitatea centrală ANIF pentru declararea amenajărilor de irigații din județul Hunedoara ca amenajări viabile, așa încât odată cu dobândirea personalității juridice a OUAI-urilor să se aibă în vedere introducerea amenajărilor în etapa a doua a Programului Național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole