22 septembrie 2021 - 14:58

George Cățean rupe tăcerea după ce a fost dat afară de la MADR! ”Este un act iresponsabil”

Criza politică din ultimele zile a dus la o serie de decizii radicale luate de premierul Florin Cîțu, printre care și eliberarea din funcție a tuturor secretarilor de stat USR-PLUS. Printre aceștia s-a aflat și George Cățean, unul dintre liderii PLUS Brașov, care a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii timp de 204 zile.

Într-o intervenție în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, George Cățean a reacționat la vestea eliberării din funcție, catalogând decizia premierului drept una iresponsabilă.

”Din păcate, toți secretarii de stat aparținând USR-PLUS am primit această decizie a premierului și eu, personal, nu o pot contesta formal. Ce pot spune, însă, este faptul că e vizibil că este un act de răzbunare politică și un act iresponsabil. În momentul de față, să lași la nivelul tuturor ministerelor cel puțin un secretar de stat lipsă, noi am fost aproape 40 de secretari de stat, aș vrea să vedem cum vor funcționa ele în continuare. Mă aștept ca în locul nostru să fie desemnați oameni de partid și primele lor acțiuni să fie stoparea oricăror măsuri luate de noi. Din punctul meu de vedere este o tragedie administrativă, pentru că România este guvernată de 30 de ani prin astfel de metode care nu au permis niciodată aplicarea coerentă a unor programe de guvernare”, a precizat George Cățean în exclusivitate pentru AGRO TV.

Acesta a mai subliniat proiectele începute în cele 204 zile de mandat, care speră să fie continuate și de către cei care îl vor înlocui în viitor. Printre aceste proiecte se numără schemele de calitate naționale, recunoașterea produselor românești la nivel european, punctele gastronomice locale, dezvoltarea sectorului de creștere a animalelor, precum și punerea în valoare a pajiștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.