Linia de finanțare ”DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni” va fi lansată în a doua parte a acestui an, în luna octombrie, conform calendarului estimativ al Ministerului Agriculturii. Prin aceasta, micii fermieri vor putea obține un sprijin de 50.000 de euro prin care să-și dezvolte ferma, în scopul de a crea o afacere de familie mai puternică.
Deși mai sunt câteva luni bune până când se vor depune proiectele, interesul micilor fermieri se manifestă încă de pe acum, lucru evidențiat și în emisiunea ”Agricultura la Raport”, unde realizatorul Ovidiu Ghinea a primit numeroase întrebări pe marginea acestui subiect.
O precizare importantă legată de DR-14 este faptul că sprijinul nu va mai fi de 100% din partea Uniunii Europene, ci fermierii vor fi nevoiți să scoată din propriul buzunar 15% din valoarea proiectului. ”Intervenția DR-14, conform calendarului estimativ, urmează să fie lansată în luna octombrie. Suma este de 50.000 de euro și nu mai este un sprijin forfetar, ci va fi o cofinanțare de 15%”, a precizat consultantul Andra Popescu pentru AGRO TV.
Consultanții îi îndeamnă încă de pe acum pe micii fermieri să își gândească proiectele și să își pregătească toate actele necesare, mai ales ținând cont de faptul că perioada de înscrieri la APIA se va încheia în 7 iunie. Interesul pentru astfel de proiecte este unul foarte mare, astfel încât s-ar putea ca fondurile să se termine destul de repede.
”Cei care vor să aplice, e bine deja să înceapă să intre în discuții cu consultanții, pentru că nu mai țintim termenul de depunere de 1 lună sau 3 luni de zile. Vorbim doar de primele 5 zile. La orice apel de proiecte pe orice program de finanțare, unde s-a îndeplinit baremul de 170%, se oprește aplicația, numai că în primele 5 zile nu se poate opri. Deci în acele prime 5 zile trebuie să depui proiectul, de regulă. Dacă vii la consultant înainte cu 3 zile, nu o să aibă timp să-ți facă documentația”, preciza consultantul Neluțu Dogaru într-o ediție precedentă a emisiunii ”Agricultura la Raport”.
Bugetul alocat intervenției DR-14 este de 108 milioane de euro. Dimensiunea economică a exploatațiilor eligibile pentru această intervenție este între 4.000 SO și 11.999 SO. În cazul exploatațiilor zootehnice de creștere a animalelor din rasele autohtone sunt eligibile exploatațiile cu dimensiunea economică de minimum 2.000 SO.
7 răspunsuri
Ptr apicultura se da? Cate so trebuie sa aive ferma? Multumesc!
Bună seara pentru zootehnie se poate,și ce trebuie sa fac și cu ce sa incep
Da sa cumpăr de toți bani toate fiarele lor
O fi pentru ai lor. Cei care vor agricultura mai așteaptă.
Nu trebuie sa privim cu neîncredere aceasta măsura, se pot face construcții, iar pentru dl. Ciprian interesat de apicultura îl informez ca la dimensiunea fermei din vegetal se pot adăuga și UDE-urile obținute din numărul de stupi. Bafta!
Sa.vii cu banii de coofinantare.de15%,deja.eti îngropat în datorii..Andra popescu consultant.nu știe agricultura și sudoarea ei.este o pipita care rulează hârtii.Nu luați fondurii.cu.Cofinantare..Sunte- ți din start”RERDANTIi”
Neapărat 50.000 trebuie să coste tractorul sau poate și 20.000, adică trebuie să cumpăr de toți banii? Mulțumesc