Fonduri europene: 1 miliard EUR pentru IMM

Fonduri europene pentru întreprinderile mici și mijlocii din România! Sectorul IMM va beneficia de subvenții la plata unor credite bancare, în funcție de performanță, a declarat, joi, ministrul Economiei Claudiu Năsui.

Firmele mai trebuie să primească ajutoare de stat prin Măsura 2, iar Măsura 3 de granturi este blocată, conform Ministerului Economiei. Claudiu Năsui pregătește lansarea unei noi scheme de sprijin pentru IMM, de 1 miliard de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noua schemă de sprijin presupune fonduri europene pentru IMM-uri, astfel încât să poată obține împrumuturi de la bănci.

„Și pe PNRR avem scheme foarte bune și mult mai intelgent construite. Am solicitat 1 miliard de euro și se pare că îl vom și primi, pentru o schemă pentru a ajuta toate IMM-urile, prin instrumente de garantare” – a declarat ministrul Economiei.

Schema ar urma să îndeplinească o serie de condiții, aplicabile în funcție de performanța firmelor solicitante:

  1. Garanții de stat la împrumut, în proporție de 80% sau 100%.
  2. Dobândă suportată de stat sau dobândă zero.
  3. Subvenții suplimentare de câte 20% din plata principalului la creditele bancare: „(…)să ai o componentă de grant doar dacă îți îndeplinești obiectivele. În sistemul nostru, plătești cu încă 20% mai puțin creditul dacă ți-ai îndeplinit obiectivele pe primul an. L-ai îndeplinit și pe al doilea, mai primești 20% prin componenta de grant”.

Oficialul de la Ministerul Economiei consideră că un astfel de sistem ar fi mai benefic decât scheme de ajutoare de stat sau de minimis, prin care s-au acordat până acum diferite fonduri nerambursabile.

„Multe firme cer banii, primesc banii, după care trebuie monitorizate, vedem dacă au reușit, dacă n-au reușit” – a spus Năsui despre programele de ajutoare de stat de până acum.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole