Fonduri europene 2023 – Ce trebuie să facă orice fermier pentru șanse maxime la finanțare

tanar fermier fonduri europene schema de plata IMM fermier suprafata oleaginoase APIA cofinanțare submăsura 4.1 fondurile europene AFIR fermieri achizitia de utilaje

Fermierii care vor să-și modernizeze fermele în perioada 2023-2027, accesând fonduri europene, trebuie să țină cont de câteva elemente esențiale care le vor maximiza șansele de finanțare.

Deși ghidurile finale încă nu au fost elaborate, consultanții îi sfătuiesc pe fermieri să înceapă încă de acum să-și facă planul în legătură cu proiectul pe care îl vor depune. În emisiunea ”Agricultura la Raport”, consultantul Marian Dumitrache a explicat, pe scurt, pașii de început pe care trebuie să îi facă un agricultor care își dorește că acceseze fonduri europene pentru a-și moderniza ferma.

”Va fi o finanțare nerambursabilă prin care veți putea obține până la 300.000 euro, însă cofinanțarea va fi mai mare decât în anii precedenți, va fi de minimum 35% din partea fermierului. Greu de spus în acest moment care vor fi toate condițiile pe care trebuie să le îndepliniți, dar v-aș sfătui să folosiți timpul până la publicarea ghidurilor ca să verificați condițiile pe care le îndepliniți în acest moment.

Verificați faptul că firma va termina anul 2022 cu profit și nu se află în situație de dificultate, pentru că liniile de finanțare, dacă se vor deschide în acest an, se vor deschide în a doua jumătate a anului, astfel că vor fi importante criteriile financiare de la sfârșitul anului 2022.

Apoi, trebuie să verificați suprafețele de teren, culturile care urmează să fie declarate la APIA în această primăvară, pentru că asolamentul va porni de la această realitate pe care o veți stabili în cadrul fermei. Ulterior, verificați și utilajele pe care le dețineți în acest moment, în așa fel încât ceea ce urmează să cumpărați să vină ca o modernizare a parcului de utilaje pe care le dețineți”, a precizat Marian Dumitrache pentru AGRO TV.

De asemenea, consultantul îi sfătuiește pe fermieri să urmeze un curs acreditat, dacă nu au deja studii în domeniul agricol, pentru că vor primi un punctaj suplimentar pentru asta. Mai mult, apartenența la o formă asociativă va fi un criteriu important, astfel că cei care fac parte dintr-o cooperativă vor avea întâietate la finanțare.

”Se pune accent foarte mult pe apartenența la o formă asociativă; dacă nu sunteți membru într-o cooperativă, încercați să faceți acest pas, pentru că va fi foarte important. De asemenea, în cazul în care nu aveți studii agricole, folosiți această perioadă pentru a urma un curs acreditat în domeniu. Ulterior, dacă discutați cu un consultant, stabiliți care ar fi investiția de bază la care nu puteți renunța pentru a vă dezvolta în viitor, și apoi care vor fi celelalte condiții pentru punctaj suplimentar. Trebuie stabilit cu consultantul în momentul în care ghidul va fi publicat”, a mai subliniat Marian Dumitrache.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un răspuns

  1. Bună ziua,
    Beneficiar al sm.tanarul fermier, care a primit și tranșa a doua de bani în 20 februarie 2020, cum se calculează monitorizarea de 3 ani de menținerea exploatatiei la nivelul SO-uri avut în proiect. Data la care poate scădea nr. de so-uri prin schimbarea culturilor (rotirea culturilor).
    Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.