27 septembrie 2021 - 07:28

Cu câte focare de pestă porcină africană se confruntă România în prezent

Vineri, 7 mai 2021, pe teritoriul țării noastre erau active un număr de 350 de focare de pestă porcină africană (PPA), fiind afectate 153.397 animale.

Potrivit precizărilor Autoritatății Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), dintre cele 350 de focare active de PPA, 10 focare erau înregistrate în exploataţii comerciale, iar 4 focare în exploataţii comerciale de tip A.

De joi (29 aprilie) şi până joi (6 mai) au fost înregistrate 9 focare noi de PPA, și anume trei în judeţul Sălaj, două focare în judeţul Maramureş şi câte unul în judeţele Bihor, Sibiu, Suceava şi Vaslui.

În aceeaşi perioadă au fost stinse 4 focare de pestă porcină africană: două focare în judeţul Mureş şi două în judeţul Satu Mare.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.594 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

Pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor fiind respectarea condiţiilor de biosecuritate.

Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, însă acest virus are un impact dezastruos la nivel economic şi social, precizează ANSVSA.