FINANTARE EUROPEANA LA CLUJ-NAPOCA PENTRU PROIECTE INOVATOARE

0 17

Cluj-Napoca este unul dintre cele 22 de orașe care vor beneficia de o finanțare totală de 92 milioane de euro, prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), pentru soluții inovatoare în ceea ce privește abordarea unor provocări urbane, cum ar fi calitatea aerului, schimbările climatice, locuințele, locurile de muncă și competențele pentru economia locală.

„Prin aceste cereri de proiecte, transformăm orașele din UE în laboratoare reale pentru a testa soluții care au potențialul de a îmbunătăți calitatea vieții în toate orașele lumii. Și deoarece securitatea urbană și siguranța spațiilor publice au devenit o preocupare crucială pentru cetățeni, după tragicele atacuri teroriste din ultimii ani, acum sprijinim orașele în eforturile lor de a-și proteja locuitorii”, a declarat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu.

Cele 22 de orașe au primit finanțare în cadrul celei de a treia cereri de proiecte privind acțiunile urbane inovatoare în următoarele domenii:

  • Adaptarea la schimbările climatice: Amsterdam (Olanda), Barcelona (Spania), Autoritatea combinată a metropolei Manchester (Marea Britanie), Riba-roja de Túria (Spania), Sevilla (Spania), Paris (Franța)
  • Calitatea aerului: metropola Aix-Marseille Provence (Franța), Breda (Olanda), Helsinki (Finlanda), Ostrava (Cehia), Portici (Italia)
  • Locuințe: Bruxelles (Belgia), Budapesta (Ungaria), Gent (Belgia), Mataró (Spania), metropola Lyon (Franța)
  • Locuri de muncă și competențe în cadrul economiei locale: Aveiro (Portugalia), Cluj-Napoca (România), Cuenca (Spania), Eindhoven (Olanda), Vantaa (Finlanda), Ventspils (Letonia).

Printre exemplele de proiecte se numără noi soluții pentru a reduce riscul de incendii periurbane în Riba-roja de Túria, o nouă generație de sisteme de alimentare cu energie bazate pe baterii electrice în Breda, locuri de joacă școlare cu protecție ridicată în cazul valurilor de căldură în Paris locuințe sociale eficiente din punct de vedere energetic în Budapesta și activități de orientare profesională inovatoare în Ventspils. Toate proiectele câștigătoare pot fi găsite aici.

Comisia Europeană a lansat, de asemenea, cel de-al 4-lea apel de propuneri de proiecte în cadrul acțiunilor urbane inovatoare. 100 milioane de euro sunt puse la dispoziția orașelor pentru a finanța proiecte inovatoare de protejare și reducere a vulnerabilității spațiilor publice, așa cum a fost anunțat în Planul de acțiune din 2017, în cadrul Agendei europene privind securitatea. Totodată, în urma apelului, vor fi finanțate proiecte digitale, de mediu și de incluziune. Acesta are ca termen-limită luna ianuarie 2019. Orașele câștigătoare vor fi anunțate în vara anului 2019.

Context

Acțiunile urbane inovatoare oferă orașelor din UE resurse pentru finanțarea proiectelor inovatoare, cu un pachet financiar total de 372 de milioane euro din Fondul european de dezvoltare regională pentru perioada 2014-2020. Scopul este de a identifica, testa și difuza soluții concrete la provocările comune din mediul urban.

În următorul buget pe termen lung al UE, inițiativa „Acțiuni Urbane Inovatoare” va fi inclusă în cadrul Inițiativei urbane europene, un nou instrument care combină toate instrumentele urbane într-un singur program de cooperare între orașe, inovare și dezvoltare a capacităților în toate prioritățile tematice ale Agendei urbane pentru UE (integrarea migranților, locuințele, calitatea aerului, sărăcia urbană sau tranziția energetică, printre altele).

Noul cadru unic de reglementare va permite combinarea mai simplă a fondurilor UE, de exemplu între Fondul european de dezvoltare regională și Fondul pentru securitate internă, în vederea elaborării unor planuri de dezvoltare urbană cuprinzătoare, care să cuprindă măsuri privind siguranța spațiilor publice.

Sursa: Comisia Europeana
Citește și

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.