FESTIVALUL BORSULUI LIPOVENESC. FESTINUL CULINAR SI ARTISTIC AL DELTEI

49

Primele două zile ale lunii septembrie, au adus în judeţul Tulcea două evenimente ce au atras câteva mii de turişti aici şi în Jurilovca. Dacă la Tulcea a fost cea de-a opta ediţie din Romania, la Jurilovca a fost prima ediţie a Festivalului Borșului Lipovenesc.

Sâmbătă, Comuna Jurilovca a început, cu această manifestare, o nouă serie de evenimente de promovare a gastronomiei locale, a destinației turistice și a specificului pescăresc al regiunii, ce a asigurat, în cadrul unui proiect de promovare distinct, continuitatea celor șapte ediții ale Serbării Borșului Pescăresc organizate până acum la început de septembrie.

Activitățile celor două zile de festival au avut loc în Portul Turistic din localitate și s-au organizat în jurul pregătirii borșului de pește de care s-au  ocupat chiar pescarii din zonă. Pentru oaspețiau fost pregătite 15.000 de porții de borș „lipovenesc”, conform unei tradiții pe care comunitatea locală se străduiește să o păstreze.

De asigurarea resursei piscicole pentru cele 15.000 de porții de borș „lipovenesc”, s-a ocupat Asociaţia de pescari Goloviţa din Jurilovca. „Pentru cele două zile de festival am pregătit peste patru tone de crap şi fitofag, plus alte specii valoroase de peşte, însă atât pentru sâmbătă cât şi pentru duminică ne-ar mai fi trebuit câte o tonă de caras şi babuşcă. Am avut borş de peşte lipovenesc pentru toţi oaspeţii noştri , astfel incat să nu îşi facă nimeni probleme că va pleca de la Jurilovca fără să ne guste borşul de peşte”, a declarat Cătălin Balaban, preşedintele Asociaţiei de pescari Goloviţa.

Deasemenea, turiștii și invitații s-au putut bucura și de alte preparate pe bază de pește ori deserturi tradiționale pregătite de localnicii din Jurilovca.

Ziua de sâmbătă a debutat cu o paradă a portului tradițional și s-a închis cu un spectaculos foc de artificii. Pentru că festivalul s-a dorit a fi un eveniment ce se adresează tuturor vârstelor, la finalul zilei de sâmbătă au urcat pe scenă nume îndrăgite de toate generațiile, care au facut trecerea de la registrul tradițional la cel modern. Ziua de duminică a fost dedicată cu precădere folclorului românesc.

La toate acestea s-au adaugat standuri ale meșteșugarilor și producătorilor locali, ateliere creative și spații de joacă pentru copii, dar și o expoziție de fotografie de odinioară care a adus în atenția publicului cadre vechi care pun în lumină viața salului de acum câteva decenii. „Alături de alte proiecte din județ, Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca  contribuie la consolidarea imaginii Deltei Dunării și Dobrogei de Nord ca destinație dinamică și atractivă pentru turiștii din toată țara. Este o manifestare care susține cultura, turismul și, desigur, comunitatea locală și dă continuitate celor șapte evenimente cu profil pescăresc pe care Jurilovca le-a organizat până acum.”, a spus Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.

Citește și

Cmentariile sunt închise