Fermierii spun că este surplus de lapte în piață. Informația nu se vrea oficială

Fermierii sunt cei care știu cel mai bine că este surplus de lapte în piață. Informația nu vine din zona statisticii ci din zona desfacerii unde există presiuni tot mai mari cauzate de marfa ieftină de peste granițe.

Cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploatațiile agricole şi centrele de colectare de către unitățile procesatoare a crescut în primele trei luni ale anului, față de perioada similară a anului trecut, cu 13,4%, potrivit INS, citat de Economica.net. Prețul laptelui s-a ajustat de la 1 mai prin acele “acorduri voluntare” între procesatori și retaileri. Cu toate acestea, fermierii se chinuie să…supraviețuiască.

In martie 2023, s-a colectat cu 15% mai mult lapte faţă de luna martie 2022

„Pentru noi, cel mai important lucru în momentul de față este să supraviețuim. Accesul la piața este tot mai dificil. A duce laptele în școli  nu este întotdeauna o variantă. În multe județe nu există acest program. Există probleme logistice, cu caietele de sarcini,  sincope care au redus interesul furnizorilor pentru program”, a declarat pentru Economica.net, Ionuț Lupu, președintele Asociației Crescătorilor de Vaci Holstein RO.

Fluctuațiile de preț au ajuns să aibă o ciclicitate de 6 luni și nu de 24 ca înainte

Inputurile foarte scumpe și seceta de anul trecut au creat dezechilibre în piață, iar fluctuațiile de preț au ajuns să aibă o ciclicitate de 6 luni și nu de 24 ca înainte. În plus, există diferențe tot mai mari între prețurile minime și maxime de la poarta fermei. “Or, toate aceste aspecte au destabilizat financiar fermierii”, este concluzia lui Lupu.

„Toate acestea au făcut să se acumuleze foarte mult lapte în piață. Nu am avut producții mai mari față de acum 1-2 ani, vorbim de incapacitatea noastră de a avea acces la piață. Nu reușim să ne organizăm mai bine. (…) Noi producem 40-45% din necesarul de consum, iar Ungaria  125-130%. Acolo au existat parteneriate public-private și instituțiile lor, echivalentul Consiliilor Județene de la noi, au făcut investiții în logistică. În Polonia și Ungaria, laptele și legumele se transportă cu mijloace de transport ale Consiliilor Județene, iar motorina este subvenționată”, explică Ionuț Lupu.

Sursa: Economica.net

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole