
Fermier găsit împușcat în cap în magazia de lângă casă! Fiica sa a dat alarma!

Zi tragică pentru în familia unui fermier de 57 de ani din Galați, care a fost găsit în magazia din spatele casei, împușcat în cap cu o armă pentru asomat porci, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați.
La prima vedere, pare a fi vorba despre o tentativă eșuată de sinucidere. Fiica fermierului este cea care a dat imediat alarma prin 112, iar acesta se află acum la Spitalul Judeţean Galaţi, însă starea sa este una foarte gravă.
„La data de 4 decembrie 2025, ora 07.00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către o femeie din localitatea Piscu, județul Galați, cu privire la faptul că și-a găsit tatăl cu o rană la nivelul capului, posibil provocată prin împușcare. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că sesizarea se confirmă. Bărbatul, de 57 de ani, a fost găsit de către fiica sa căzut într-o magazie a locuinței, prezentând o rană sângerândă la nivelul capului, lângă acesta aflându-se un dispozitiv de tip asomator. Victima a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care a avut loc evenimentul”, se arată într-un comunicat al IPJ Galați.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























