Două atacuri de urs au avut loc în aceeași zi în județul Harghita, două persoane ajungând la spital cu multiple plăgi mușcate, zgârieturi și fracturi.
O femeie a fost atacată de urs, vineri la prânz, în timp se afla la coasă cu fiul său pe un câmp din apropierea comunei Siculeni, județul Harghita, informează AGERPRES.
Victima a suferit mai multe leziuni şi fost transportată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea Ciuc.
„Pacienta, de 52 de ani, are plăgi muşcate şi zgâriate pe un braţ, fiindu-i atins şi osul şi i-a fost afectată şi regiunea occipitală”, a precizat Kiss Edit, referentul de presă al SJU Miercurea Ciuc.
Potrivit sursei citate, starea femeii este stabilă. Ea se află sub investigaţii medicale, va primi îngrijirile necesare şi este posibil să fie externată.
Este al doilea caz de acest gen de vineri, din Harghita, după ce, în cursul dimineţii, un bărbat de 58 de ani, care păzea vitele în zona Valea Rece, din comuna Lunca de Jos, a fost atacat de urs. Din fericire, după ce a fost trântit la pământ, a fost salvat de câini care au alungat animalul sălbatic. După a reușit să apeleze 112, omul a ajuns la SJU Miercurea Ciuc cu mai multe plăgi la nivelul capului şi membrelor superioare şi cu fractură la încheietura mâinii.
Bărbatul a primit îngrijirile necesare, urmând să meargă la secţia de Boli Infecţioase pentru tratamentul specific în cazul rănilor provocate de animale sălbatice, după care va putea merge acasă.
În ultimele două săptămâni, patru persoane au fost atacate de urs în Harghita, incidentele având loc în zonele Siculeni, Siculeni-Ciceu, Voşlăbeni şi Lunca de Jos.