Expoziție specială pentru cei pasionați de vânătoare, la Iași

vanatoareddgsÎn perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2013, cei pasionaţi de vânătoare, precum şi cei curioşi să vadă trofee în mărime naturală, vor putea vizita o expoziţie inedită.

Timp de patru zile, Atriumul Palas Mall va găzdui Expoziţia „Trofee de Vânătoare”, organizată în parteneriat cu Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din judeţul Iaşi, un eveniment în premieră pentru regiunea de nord-est a ţării.

Vizitatorii vor putea admira aproximativ 500 de exponate din Europa, Africa şi Asia, multe dintre acestea fiind medaliate la concursurile naţionale şi internaţionale. Totodată, expoziţia le oferă celor mici posibilitatea de a descoperi trofee în mărime naturală, din pădurile româneşti, precum urşi, cerbi, porci mistreţi, râşi, lupi şi cocoşi de munte, dar şi rarităţi de pe alte continente, precum buffalo, kudu şi numeroase exponate exotice.

Evenimentul cuprinde şi un târg dedicat vânătorilor, profesionişti sau amatori, de unde vor putea achiziţiona echipamente complete, accesorii necesare acestei pasiuni, articole de marochinărie şi chiar bijuterii din aur cu specific vânătoresc.

Raluca Daria Diaconiuc