Vești bune din Portul Constanța pentru exportatorii de cereale

Presiunea pe Portul Constanța a fost una deosebit de puternică anul acesta, din cauza blocării porturilor ucrainene la Marea Neagră de către Rusia. Ne amintim de blocajele și cozile de kilometri pe care le formau tirurile încărcate cu cereale cu nici două luni în urmă, iar situația s-ar putea repeta, în ciuda acordului de la Istanbul semnat de Rusia și Ucraina pentru deblocarea exporturilor de cereale prin porturile ucrainene din nordul Mării Negre.

Ei bine, iată că vine și o veste bună pentru producătorii și exportatorii de cereale de la noi din țară în privința infrastructurii de cale ferată din Portul Constanța. Lucrările executate de Wiebe România pe Lotul I (Prioritatea I) – Port Zona A şi Port Zona B – au înregisrat un progres de 57%, după 76 de zile de la emiterea ordinului de începere, informează CFR SA, citată de AGERPRES.

În privința stadiului de execuţie, s-au înregistrat 3.111 metri de suprastructură CF nouă (47% din cantitatea necesară) și 17 aparate de cale noi montate (54% din cantitatea necesară).

De asemnea, au fost redeschise circulaţiei/operaţiunilor de manevră trei linii de cale ferată, respectiv liniile 1, 5 şi 6 din zona Siloz 2.

Potrivit CFR SA, până la finalizarea lucrărilor au mai rămas 73 de zile, având în vedere că ordinul de începere a lucrărilor a fost stabilit la data de 15 iunie 2022, iar durata de execuţie este de 149 de zile.

- Publicitate -

Finanţarea refacerii infrastructurii de cale ferată din Portul Constanța se face din Fondul de rezervă al Guvernului României.

Sursa foto: CFR Infrastructură

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole