În aceste vremuri tulburi, când importurile de produse alimentare s-au diminuat simțitor, toată lumea își pune speranțele în agricultura românească, neținând cont de faptul că, de multe ori, a fost lăsată să se zbată în nesiguranță și neglijență.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă strigătul medicilor veterinari care, în marea majoritate, își închid cabinetele, dacă nu cumva au făcut-o deja, în așteptarea metodologiei de aplicare a legii 236/ 2019. Concret, fiecărui medic veterinar de liberă practica ar fi trebuit să i se acorde de la bugetul statului 10.000 de lei lunar, necesari pentru a-și desfășura activitatea în condiții decente, în contextul în care de aproximativ 12 ani tarifele nu s-au modificat, spune Petrea Dulgheru, președintele colegiului medicilor veterinari din județul Suceava.
În replică Robert Chioveanu, președintele ANSVSA, instituție care gestionează direct aspectul, a precizat în exclusivitate pentru AGRO TV că la începutul lunii martie 2020 a fost elaborată metodologia care, după ce primește avizul ministerelor de resort, va ajunge la forul decizional, astfel încât în cel mai scurt timp medicii veterinari de libera practica să fie motivați, ținând cont că sunt cei din prima linie atunci când vine vorba de sănătatea și siguranța animalelor și, implicit, a noastră a tuturor.
Pentru declarațiile integrale ale președintelui ANSVSA, vă invităm să urmăriți înregistrarea emisiunii ”Agricultura la Raport”, pe canalul de youtube AGRO TV.