EDITORIAL Vai și-amar de cei care (mai) fac agricultură

Nu contează mărimea unei ferme sau alta, nu contează câți oameni își iau banii din domeniu, nu mai contează nici măcar profitul. Contează doar că agricultura suferă, deși ne tot străduim să o îmbrăcăm în haine frumoase și să-i punem cât mai mulți bani pe frunte. Și nu cred asta pentru că sunt pesimist, deloc, ci pentru că văd cum în fiecare zi problemele devin tot mai mari și mai grave, așa, cam ca o boală lungă și cu viitor incert. Sigur, vreau să fiu convins, după cum spune toată lumea, națională sau europeană, că avem un viitor luminos și ”verde”, cu pajiști naturale pe care pasc idilice mioare. Ba chiar îmi doresc să cred cu tărie că nu peste mult timp agricultura va fi făcută de plăcere și nu va mai fi un chin pentru nimeni, și asta pentru că o să cultivăm doar potențial. Că din ăsta avem din belșug, nu costă, crește de la sine și chiar putem exporta la greu. Frumos, nu? Doar că perfect neadevărat.

De când am început să înțeleg mai clar ce e cu agricultura asta văd că suntem meșteri la vorbe și mai puțin la fapte. Sunt vorbe de pe margine, din partea cuiva care nu se trezește înainte de răsărit așteptând ploaia și care nu privește cu teamă la mișcările de pe bursa cerealelor. Dar asta nu mă împiedică să observ că, în ciuda unor cheltuieli colosale și a unor tabele în statistici, agricultura românească rămâne la fel de departe de locul pe care credem noi că l-am putea ocupa în plan european. Și chiar internațional. 

Poate pentru că nu știm exact spre ce ne îndreptăm? Poate că nu ne este clar nouă, ca economie comunitară și în domeniul agricol, care e ținta? Niciodată nu o să fie suficient să vrei, să te zbați, să împrumuți de la bănci, să cumperi tehnologie și genetică de ultimă oră pentru că nu avemo țintă clară. Știm câți bani vrem de la Uniunea Europeană, știm (cu mare aproximație) cât producem, dar nu știm câte animale, de orice fel, are România. Nu știm exact cât produc marii fermieri, iar statul mai mult se roagă de ei să dea niște valori cât de cât reale.

Mai știm că avem de toate, dar numai când este vorba de nevoi. Unde e documentul sau ce o fi care să arate drumul pe care să o apuce agricultura, astfel încât în 10, 20 sau 30 de ani să nu mai am motive să scriu așa ceva? Îl trec tot la capitolul ”potențial”, deși sacul e cam plin. Niciodată nu m-am considerat defetist, numai că încep să mă îndoiesc de șansele oricărei acțiuni concrete pe termen lung. Sigur, nu există zi lăsată de Cel de sus în care țăranul sau fermierul să nu fie la muncă, cu pandemie sau nu. Sigur, nu trece o săptămână fără ca cineva să plângă pe umărul agriculturii românești și să îi declare veșnică iubire și sprijin necondiționat. Și mai trece o săptămână, o lună, ba chiar patru ani și vine momentul unei noi declarații, la nivel național acum, de nețărmurită grijă. Și lumea crede, sau măcar are speranța că lucrurile vor fi drese și pleacă din nou pe câmp sau în grajd. Unde își privește mirat uriașul potențial pe care îl are în față. Pentru că banii sunt cam tot aceiași de anul trecut, iar problemele mai multe. Ba chiar constată, amar, că încă unul dintre angajații lui a ales sparanghelul din Germania și i-a lăsat afacerea de izbeliște. 

Dar există speranță, ba chiar soluții, și vorbesc serios. Nu avem destulă forță de muncă în agricultură? Nu e adevărat, nu am știut unde să căutăm. Până acum a umblat toată lumea să angajeze pe unul sau altul din satul lui sau din vecinătate. Greșit, rezolvarea e la oraș. Da, suntem mulți și cu chef de muncă, nu-i așa? Toți cei care ne dorim să mâncăm sănătos, natural sau eco, toți cei care cârtim în piață că sunt prea scumpe cireșele, toți cei care vrem să alegem noi cartofii și roșiile, da, noi toți suntem speranța și viitorul agriculturii. Suntem un imens rezervor de forță de muncă pentru agricultură, chiar dacă prea puțin calificată. Dar, vorba celui care nu înțelege domeniul – ce e așa de greu să dai cu sapa? Deși știu că asta e valabil doar o zi, hai, două. 

Și pentru a nu mă acuza nimeni că vorbesc aiurea, iată și dovada. Destul de timid începutul, dar e un început. Așadar – Leontin Soare are o livadă cu cireșe în satul Blidari din Vrancea. Comuna Cotești, pentru a fi mai riguros. Cireșele s-au copt, iar Leontin Soare s-o fi săturat să vadă că sunt culese mai ales de păsări, că nu are cine să îl ajute. Așa că a dat un anunț, pe internet, că cine vrea cireșe la un preț bun, să vină să le culeagă singur. ”Fac o invitaţie (…), la livada mea din sat Blidari, lângă Coteşti, la 15 km de Focşani, pentru a avea posibilitatea să vă culegeţi singuri pofticioasele cireşe de Mai ! Posibilitatea de a culege singuri şi pe alese cireşe proaspete, de o calitate ireproşabilă! Degustarea pe săturate, fără să vă coste nimic”, scria el pe o rețea de socializare, anunând că are și parcare pentru 20 de mașini. Și a fost ca la tsunami, că toată lumea ar fi vrut să iasă la iarbă verde, să culeagă cireșe, să le ia ieftin, ba chiar să facă și un grătar. Nu e un exemplu suficient?

Dacă nu ajunge, să ne amintim că acum un an, un alt fermier, Sorin Baciu din Bunești, Suceava, anunța și el că le dă gratis oamenilor care vin la cules trei tone de fructe de pădure. Au venit cam 50 și au strâns o tonă de coacăze şi agrişe. Unora le-a plăcut atât de mult acțiunea încât au ținut să plece cu cât mai multe amintiri, de exemplu gălețile pe care Sorin Baciu le punea la dispoziție pentru cules. Dar nu e o problemă, intenția contează, așa că aștept și eu să vină odată luna iunie și să merg și eu să culeg fructe de pădure, chiar dacă sunt într-o plantație.

Așadar, iată soluția măcar pentru una dintre problemele agriculturii din România – forță demuncă ieftină, necalificată și entuziastă din marele bazin orășenesc apropiat de fermă. Deși, mă gândesc acum, nu prea pare soluția pe care o așteaptă fermierii. Dar, decât deloc…

Autor: Cătălin Lența

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult