Epidemia de pesta porcină africană (PPA), boala care a devastat efectivele de porcine din China și bântuie acum nestingherită prin Europa, inclusiv la noi în țară, este la un pas de a intra în istorie.
Departamentul american al Agriculturii (USDA) a anunţat joi că este posibil să fi descoperit un vaccin împotriva PPA, maladie care se face vinovată pentru scumpirea cărnii de porc în întreaga lume, transmite Bloomberg, citată de AGERPRES.
Vaccinul, descris de oficialii USDA drept unul „promiţător”, a asigurat imunitate la virusul PPA pentru o treime dintre porci, la două săptămâni de la vaccinare, şi protecţie completă pentru toate animalele, la patru săptămâni, potrivit unui studiu al autorității americane pentru agricultură.
„Ar putea juca un rol important în controlul actualei epidemii care ameninţă oferta mondială de carne de porc”, susţine Douglas Gladue, cercetător la USDA şi co-autor al studiului.
Cercetătorii americani vor continua să stabilească, în perioada următoare, siguranţa şi eficacitatea vaccinului în condiţii de producţie comercială. În acest sens a fost încheiată o colaborare cu un partener comercial din Vietnam.
Pesta porcină africană (PPA) nu afectează oamenii, însă este mortală pentru porci. Boala a apărut în Africa de unde s-a răspândit în Europa şi Asia, unde a ucis deja sute de milioane de porci şi a modificat industria globală a cărnii de porc şi a nutreţului.
În România, din 2019 și până în prezent, au fost stinse 3.452 de focare de PPA, în prezent fiind active pe teritoriul țării noastre 620 de focare, conform ultimelor date publicate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Din totalul focarelor active în 23 septembrie, 19 erau în exploataţii comerciale şi 2 în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 319.008 porcine.
Un răspuns
STINSE FOCARE- asta inseamna ca au fost ASASINATI porci din 3452 ferme – MARE REALIZARE DOMNILOR SI NE SI MANDRIM CU ASTA