Directorul general APIA: Nu mai avem plăți restante de făcut!

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, spune că instituția pe care o conduce nu mai are plăți restante de făcut, după ce au fost deblocate plățile pentru agro-mediu și climă, respectiv agricultura ecologică, măsuri care fuseseră blocate din cauza unor probleme cu sistemul informatic.

”Restanțe nu sunt. Mai sunt întrebări în ceea ce privește Măsura 10 și Măsura 11, mă sună și pe mine fermierii sau îmi adresează întrebări pe rețelele de socializare. Fermierii sunt autorizați la plată, dar de la data autorizării, undeva cam în 10 zile intră banii în cont, având în vedere că banii sunt din FEADR, circuitul bancar fiind și prin AFIR, este puțin mai mare și durează mai mult. În rest nu mai avem restanțe”, a precizat șeful APIA într-un interviu acordat realizatorului Ovidiu Ghinea, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

În perioada următoare, APIA urmează să demareze plățile pentru alte scheme de sprijin, atât în sectorul vegetal, cât și cel zootehnic. Panii ar urma să ajungă în conturile fermierilor până la sfârșitul lunii mai.

”Așteptăm data de 15 mai, pentru că aceasta este data limită pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal. Acum, pe ultima sută de metri, urmează să plătim și vaca de lapte cu cei 73 de euro pe cap”, a mai precizat Adrian Pintea pentru AGRO TV.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

2 COMENTARII

    • Poate nu știi domnule ca instituțiile din Romania au alte unități de masura , de exemplu ziua de plata a subventiilor la APIA este de 72-300 ore …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole