• Directorul Adrian Pintea explică noile subvenții suplimentare APIA pe care le vor primi fermierii

    ajutor de stat directorul general APIA, Adrian Pintea, de 3 ori subvenția

    Odată cu implementarea noii Politici Agricole Comune (PAC), începând cu anul 2023, o parte din subvențiile APIA vor fi plătite doar în anumite condiții. Mai exact, în jur de un sfert din banii europeni pentru plățile directe vor ajunge doar în conturile fermierilor care implementează eco-scheme, o serie de măsuri prin care Uniunea Europeană vrea să transforme agricultura de pe bătrânul continent.

    Aceste eco-scheme sunt obligatorii pentru stat, dar opționale pentru fermieri. Asta înseamnă pe de-o parte că statul trebui să găsească soluții cât mai potrivite, astfel încât să-i stimuleze pe fermieri să le implementeze, iar pe de altă parte înseamnă că fermierii nu sunt obligați să le implementeze, dar trebuie să fie conștienți că vor pierde astfel o bună parte din subvenții.

    Într-un interviu acordat realizatorului Cătălin Lența în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”, directorul general APIA, Adrian Pintea, a explicat câți bani vor fi alocați pentru aceste noi subvenții.

    ”Noutatea în noua Politică Agricolă Comună este că se vor trasa doar anumite linii în care tu, prin Programul Național Strategic, poți să faci ce vrei, iar Comisia Europeană vine și te verifică pentru ce ai spus tu că vei face. Pare simplu la început, dar nu e chiar așa, pentru că în momentul în care tu, ca stat, ți-ai asumat că vei face o chestiune, trebuie să fii foarte sigur că o vei îndeplini. Altfel ești bătut cu armele tale. Pe eco-scheme vor fi anual 470-480 de milioane de euro, pe care fiecare stat îi va lua sau nu.

    Dacă ne uităm în programul Poloniei, ei au 14 eco-scheme pe care le propun. Eu cred că în PNS-ul nostru, lucrurile trebuie să fie foarte simple. (…) Odată definitivate, vom avea un an întreg pentru a le învăța atât noi ca agenție, cât și lumea. Scopul final este să absorbim banii în totalitate. Trebuie să facem scheme simple, puține, măsuri simplificate. În această alocare nu vor fi bani puțini, vor fi 20 de miliarde de euro, din care peste 13,6 miliarde vor fi pe plăți directe, deci APIA va avea mult mai mulți bani decât acum. Fermierii trebuie să știe că bani europeni vor fi suficient de mulți, dar trebuie să îi gestionăm judicios. Nu trebuie să ne speriem de acele eco-scheme.

    Cu siguranță foarte mult depinde de ceea ce vom scrie noi, pentru că dacă noi vom scrie lucruri complicate, normal că le vom face foarte greoaie. Nu trebuie să inventăm noi roata. Avem deja experiența în spate, trebuie să fie totul simplu și folositor, pe înțelesul tuturor, atât pentru funcționarul care implementează, cât și pentru beneficiarul final”, a precizat Adrian Pintea pentru AGRO TV.

    Views: 0

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

      ARTICOLE RECENTE   

    PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

    Hide picture