22 septembrie 2021 - 13:27

DEZASTRU la culturile de primăvară – Unde vor pierde fermierii cei mai mulți bani

Dacă recoltele pentru culturile de toamnă arată bine, cel puțin comparativ cu anul trecut, nu același lucru se poate spune și despre culturile de primăvară. Fermierii din mai multe zone ale țării se plâng că vremea capricioasă le-a dat peste cap planurile la culturile de primăvară, iar producțiile vor fi mult sub așteptări. Cea mai păgubită cultură pare a fi cea de porumb.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu fermieri din mai multe zone ale țării, care se plâng de starea de vegetație la culturile de primăvară. În momentul de față, cele mai mari pagube se preconizează în zona de vest a țării, acolo unde s-a instaurat seceta extremă.

”Culturile de primăvară sunt într-o stare dezastruoasă pentru noi. La noi au fost 0 litri de precipitații în luna iunie, lună care ar fi trebuit să fie cea mai ploioasă. Media pe ultimii 30 de ani era în jur de 78 litri, iar noi am avut 0 litri. Practic, în 56 de zile am avut 7 litri/mp.

Porumbul, pe care am mers ca o cultură importantă pentru noi, pentru că am redus fparte mult din suprafața de floarea soarelui din cauza interzicerii neonicotinoidelor, am crescut suprafața de porumb, care în ultimii 3 ani ne-a dat rezultate foarte bune. Anul acesta, din păcate, aceste 56 de zile fără precipitații, corelate cu o lună iunie cu temperaturi de până la 43 de grade, au dus la sterilitatea polenului, la imposibilitatea formării boabelor, a legării florilor. Astfel, ne vedem cu producția mai bine de înjumătățită. Dacă ne așteptam undeva la 10-11 tone/hectar, eu zic că mai mult de 5 tone nu avem nicio șansă să facem”, a precizat fermierul Alexander Degianski, din județul Timiș.

Lucrurile nu par să arate mult mai bine nici în zona de sud a țării. Fermierii din Giurgiu și Călărași spun că porumbul va fi cel mai slab dintre toate culturile de anul acesta.

”Porumbul cred că va fi cel mai slab dintre toate culturile, cu toate că prezenta excepțional, dar chiar acum, când trebuie să bage în bob, nu prea mai este apă în sol. Am observat că a început să se usuce prima frunză, iar bobul este destul de mic. 

Fermierii nu ar trebui să renunțe la floarea soarelui. Am mai spus-o și anul trecut, o spun și acum, chiar dacă nu avem neonicotinoide, floarea soarelui este mai rezistentă la secetă. Fermierii au mai renunțat la ea, avem 1,063 milioane hectare în România, este foarte puțin. Este mai rezistentă, cu 1-2 tratamente foliare aplicate după răsărire poți să controlezi și dăunătorii. În condițiile acestea de secetă pedologică, vedeți că avem probleme cu porumbul, care poate să nu dea producții bune”, a declarat fermierul Aurel Pană pentru AGRO TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.