Detalii de ULTIMĂ ORĂ de pe piața cerealelor! Pierderi uriașe pentru fermierii români

pretul cerealelor culturi cereale grau costurile de infiintare a culturilor

Dacă anul trecut a fost unul excelent în privința producțiilor de cereale, 2022 nu se anunță nici pe departe la fel de satisfăcător. Potrivit predicțiilor specialiștilor, producțiile de anul acesta vor fi sub media multianuală a României, ceea ce va însemna pierderi de sute de milioane de euro pentru sectorul vegetal românesc. Acest fapt, cumulat cu creșterile prețurilor inputurilor agricole, ar putea conduce la un adevărat dezastru în anii următori.

Potrivit lui Cezar Gheorghe, expert analist în comerțul cu cereale la Clubul Fermierilor Români, într-un caz fericit, producția de grâu de anul acesta va fi cu 15% mai mică decât media țării noastre.

”Am plecat cu stângul din toamnă, efectiv am întârziat epoca de semănat, la un moment dat eram într-o foarte mare întârziere; din cele 2.150.000 de hectare care trebuiau însămânțate cu grâu, aveam undeva la sfârșitul lunii octombrie circa 1.760.000, din cauza lipsei de apă. Cu o răsărire târzie, neuniformă pe fondul lipsei de apă, am ajuns unde suntem acum.

Anul acesta, plecând de la o medie multianulă de 9,6 milioane de tone, suntem reduși deja la un nivel de 8,2 milioane de tone într-un scenariu optimist, adică un minus de 15%. Dacă vreți să-l cuantificăm în bani, la prețurile de azi, cam 336 de milioane de euro dispar din circuitul comercial din PIB”, a subliniat specialistul într-o intervenție la Digi24.

Potrivit lui Cezar Gheorghe, este greu de crezut că România se va mai regăsi prea curând într-un context atât de bun cum a fost cel din 2021, când producțiile au fost uriașe, iar prețurile pe măsură.

”Anul trecut a fost un an fabulos; vă spun cu sinceritate că nu ne vom mai întâlni cu el. Anul trecut a avut un singur mare element – apa. Avem nevoie întotdeauna de apă și la orice moment. Este elementul suprem care în combinație cu tehnologia pe care fermierii români o aplică dau rezultatele de anul trecut, peste 11 milioane de tone de grâu”, a mai spus Cezar Gheorghe.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.