Decizie RADICALĂ la una dintre cele mai mari ferme de vaci din țară! Se taie din numărul de animale

vaci de lapte, crescătorii de vaci, tuberculoza bovină, fermele de bovine taxa ordonanta trenulet

Una dintre cele mai mari și performante ferme de vaci din țară, Agroind Focșani, este nevoită să reducă din numărul de animale, după ce seceta a distrus producția de porumb care trebuia să ajungă în hrana animalelor. Directorul Daniel Cozma a explicat, într-un material publicat de jurnalistul Ovidiu Ghinea, toate detaliile acestei decizii.

”La Agroind Focșani, recoltatul porumbului s-a încheiat la 29 iulie. Am făcut o producție cuprinsă între 6 și 12 tone de plante tocate de porumb. Am tocat inclusiv porumbul pentru cultura de boabe. Se poate vedea în ce am realizat, nici urmă de porumb. Condițiile de secetă din ultimii 3 ani ne-au adus într-un prag decizional: ori continuăm, ori suntem obligați să reducem efectivul de animale. 

Dacă continuăm, trebuie să cumpărăm furaje. Porumb boabe, pentru echilibrarea energiei din rație, trebuie cumpărat în totalitate, plus celelalte furaje proteice. Costul laptelui de astăzi nu acoperă nici pe departe valoarea cheltuielilor. Singura decizie pe care vom fi nevoiți să o luăm, că bani nu mai sunt, este să reducem efectivul de vaci cu lapte”, a precizat Daniel Cozma.

 

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.