De la brânză artizanală la un imperiu de 15 miliarde de dolari în domeniul lactatelor!

brânză

O mică firmă care producea diferite feluri de brânză artizanală s-a transformat pe parcursul a trei generaţii în una dintre cele mai mari companii alimentare ale lumii, transmite Bloomberg, citată de AGERPRES.

Este vorba despre Groupe Lactalis, din Franța, deținută de familia Besnier, cea care are cea mai mare avere făcută din lactate.

Astfel, potrivit Bloomberg Billionaires Index. cei trei fraţi care deţin Groupe Lactalis, Jean-Michel, 55 de ani, Emmanuel, 52 de ani, şi Marie, 42 de ani, au acum o avere combinată de 14,7 miliarde de dolari, depășind-o pe cea a canadianului Lino Saputo, fondatorul producătorului canadian de brânză Saputo, şi pe cea a americanului Jim Leprino, preşedintele celui mai mare producător mondial de brânză mozzarella.

Anul trecut, inflaţia a dus la o creştere cu 28% a veniturilor Lactalis anul trecut, până la 28,3 miliarde de euro, în timp ce costurile mai mari au redus profitul net cu 14% până la 384 milioane de euro şi marja de profit la 1,4%. Aceste performanţe au plasat Groupe Lactalis pe locul zece între cele mai mari companii alimentare din lume, în funcţie de vânzări, devansând rivalul Danone SA, dar situându-se în urma Heineken NV. 

În ultimele săptâmâni, însă, în contextul inflaţiei accelerate, au crescut presiunile aspra familiei Besniers, după ce guvernul francez i-a încurajat pe producătorii de alimente să reducă preţurile.

„Trebuie să vedem acest lucru în supermarketuri în cel mai scurt timp posibil”, a declarat săptămâna trecută premierul Elisabeth Borne.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.