Daniel Constantin (ex-MADR): L-aș lăsa pe domnul Cioloș în brațe cu domnul Irimiescu și probabil că în felul acesta o să cadă împreună

Constantin_IFostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, a criticat dur conducerea Ministerului Agriculturii şi a emis o serie de întrebări legate de ultima sesiune de primire de proiecte de la AFIR, care s-a încheiat în doar câteva minute. Întrebarea fostului ministru a fost una extrem de interesantă şi a vizat „promptitudinea” beneficiarilor, respectic corectitudinea funcţionarilor AFIR.
‘Probabil că după ce s-a întâmplat la Ministerul Agriculturii zilele trecute, mai exact la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, merita domnul Irimiescu a doua moțiune simplă, pentru demitere. Nu o să mai facem lucrul acesta, avem una care e pe ordinea de zi a Camerei Deputaților și va fi probabil votată în prima ședință, dar parcă aș retrage și această moțiune simplă, l-aș lăsa pe domnul Cioloș în brațe cu domnul Irimiescu și probabil că în felul acesta o să cadă împreună. Ce s-a întâmplat mai exact? S-a deschis sesiunea cu o întârzire de cinci luni de zile, trebuia să fie deschisă la începutul lunii ianuarie, sesiunea pentru finanțarea infrastructurii rurale — pentru primării — știți cât a ținut sesiunea? Care a fost perioada? Șapte minute.
Atenție! Anul trecut, cu un principiu pe care oarecum l-am introdus noi, să se depună doar 120% din valoarea fondurilor pe care le-am avut la dispoziție, să nu fie prea multe proiete, am constatat în luna noiembrie că sunt foarte mulți beneficiari, cu ghilimelele de rigoare, care încarcă proiecte false — pagini goale să le spunem așa — și se acoperă suma respectivă. și am recomandat la momentul respectiv să nu mai fie acest plafon de 120%, să fie doar acel criteriu de punctaj.
Domnul Irimescu a decis să mențină acel prag de 120 % și să vină cu criteriu de punctaj foarte jos. Vă reamintesc că în septembrie anul trecut noi am început cu 85 de puncte, dânsul a început cu 50 de puncte, cu alte cuvinte foarte multe primării se calificau și foarte mulți au vrut să depună acele proiecte. Ce este trist, este propunerea de proiecte a început dimineața la 9.00, deci când începea toată lumea programul și cu o seară înainte la ora 18.00, deci după închiderea programului, formularul a fost schimbat. Ne punem întrebarea cine a știut cum este formularul respectiv și cine a reușit în 7 minute să completeze formularul și să dea click acolo cu o viteză de neimaginat. E clar că lucrurile sunt încurcate”, a declarat fostul ministru al Agriculturii.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.