Pentru fermierii din zonă, vestea a venit ca venit ca o lovitură drept în moalele capului: „Din nefericire, în Teleorman, Olt și Dolj nu mai avem apă pentru a iriga!”, a anunțat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Din cauza faptului ca nivelul Dunării a scăzut, la stațiile de pompare din amenajările Giurgiu – Răsmirești , SPA Pietrișu, amenajarea Viișoara, SPA Roptoare, SPA Gârla Iancului, amenajarea Olt – Călmățui, SPA Dunărea, amenajarea Terasa Corabia, SPA Celei, stația Vâlcovia, amenajarea Sadova – Corabia, SPA L1, amenajarea Nedeea – Măceșu, SPA1 Nedeea, amenajarea Calafat – Băilești, SPA Basarabi, amenajarea Cetate – Galicea Mare, SPA 1, nu mai există nivel de exploatare.
„Apele s-au îndepărtat de țărm, cu toate măsurile luate pentru a draga canalele de aducțiune, nu mai avem apă la prize. La Zimnicea o parte din vadul Dunării s-a transformat în plajă”, a scris Petre Daea pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului Agriculturii, în perimetrele în care s-a irigat, starea de vegetație este bună, iar culturile nu sunt afectate.
În aceste condiții, se impune un ritm accelerat al lucrărilor de investiții pentru realizarea programului de reabilitare a sistemului de irigații din România, a arătat Petre Daea.
Pe principiul „tot răul e spre bine”, ministrul Daea spune că lipsa apei reprezintă momentul oportun pentru începerea lucrărilor de reabilitare.
„Întreruperea pompării apei în sistem o transformăm într-o bună oportunitate de executare a lucrărilor în stațiile de pompare și de impermeabilizare a canalelor de aducțiune și distribuție. Ministerul Agriculturii asigură finanțarea tuturor lucrărilor prevăzute în Programul Național de Reabilitare a Sistemului de Irigații în perioada 2022-2027, aprobat de Parlamentul României. Programul de Reabilitare a Sistemului de Irigații in România este obiectiv prioritar pentru Ministerul Agriculturii! Îi asigur pe fermieri că lucrările de investiții din infrastructura principală se vor realiza la timp. Bani avem, să nu mai irosim timpul!”, a mai scris Daea în postarea sa.
La noi în zona Moldovei nu avem nici o șansă să irigat cultura pentru ca majoritatea terenurilor agricole sint pe dealuri. Ne va ajuta cineva?
Trebuie sa ne ajutam singuri