Daea, ATAC DUR la adresa lui Oros. „Rautatea si aroganta nu compenseaza lipsa de actiune”

Daea
Petre Daea

Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a atacat pe pagina sa de Facebook pe actualul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, într-o postare scrisă. Daea susține că „se constată însă o plăcere deosebită de a critica și de a dărâma ce au făcut cu multă trudă alții”, printre care politicianul a enumerat casa de comerț UNIREA, dar și blocarea unor lucrări și forme de sprijin. Mai jos redăm textul integral publicat de Petre Daea.

„Vă bate la geam grindina, domnule Oros!

Ieri Bucureștiul a fost atins de grindină, sigur nu este pagubă mare și nici de speriat, pentru că am fost atenționați de prognoza ANM.

Pagubele sunt în câmpul deschis unde culturile sunt compromise, păcat de cei care cultivă terenul și își văd munca irosită.

Este știut că în România a fost inițiat, proiectat și legiferat un Program de combatere a grindinei și de stimulare a precipitațiilor, ca răspuns la atenuarea efectelor distrugătoare ale acestor fenomene.

S-a studiat și s-a muncit mult, începând din anul 2002, pentru a se realiza un sistem performant, care, astăzi este operațional, având 65 puncte de lansare, protejând peste 1 milion ha.
Dar, din nefericire, și aceste realizări sunt amenințate de lipsa de înțelegere și preocupare prin blocarea programului în acest domeniu, care prevedea finalizarea a încă 60 de puncte de lansare și investiții complementare pentru protejarea culturilor pe teritoriul României.

Oare de ce?

Explicații logice nu sunt, indiferent cât cauți.

Se constată însă o plăcere deosebită de a critica și de a dărâma ce au făcut cu multă trudă alții, a se vedea:
− Banca de gene Buzău;
− Casa de comerț UNIREA ;
− oprirea investițiilor în sistemul de irigații;
− stoparea lucrărilor la canalul Siret Bărăgan;
− abandonarea programelor din zona montană;
− eliminarea ajutorului privind valorificarea lânii;
− lista poate continua cu celelalte programe cunoscute de către lucrătorii din agricultură.

Dacă pe acestea le-ați oprit, se pune fireasca întrebare: ați pus ceva în loc ?
Din nefericire NU!

Răutatea și aroganța nu compensează lipsa de acțiune, ci dimpotrivă! Uneori și natura se revoltā!

Activitatea din agricultură știută de adevărații lucrători se desfășoară fără oprire, în respect fată de munca celorlalți, iar faptele sunt cele care adună rodul.

În speranța înțelegerii, vă doresc succes!”

Articolul reprezintă o opinie a politicianului Petre Daea, care și-a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii în perioada  – .

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.