Cum să faci bani dintr-o livadă de Kaki

kakiUnul dintre fructele care tinde să cucerească piaţa românească este kaki. Acesta este bogat în magneziu, care reglează metabolismul şi combate depresia şi starea de oboseală. De asemenea este mai bogat in potasiu decât banana, fiind astfel indicat chiar şi în timpul sarcinii.
Preţul unui fruct oscilează de la 2 la 5 lei, iar un kilogram de kaki se vinde şi cu 10 lei.
Pentru a înfiinţa o livadă de kaki, curmal japonez, sunt recomandate solurile uscate, nisipoase chiar, pe care acesta le şi fixează destul de bine. Preţul unui pom, cumpărat dintr-o pepinieră, este de circa 30 de lei. În România au pătruns deja mai multe soiuri, majoritatea venite din Bulgaria, care par a se adapta bine.
Fiind un arbore sensibil la frig, kaki se plantează în zonele calde, în Banat, în Sudul ţării sau în Dobrogea. Solul ideal trebuie să aibă un pH de 5.5-6, să fie nisipos, dar pomul se poate adapta şi altor tipuri de sol.
Pentru a avea cele mai bune rezultate, pomii trebuie să fie la soare, să acumuleze lumină.
În condiţii normale, ei încep să producă după 4 ani de la plantare. Fiecare pom matur poate da recolte anuale de 25-35 de kilograme de fructe, care, aşa cum spuneam, pot fi vândute cu preţuri destul de elevate pe piaţa românească. Producţia estimată, în acest caz, este de 10-12 tone/hectar anual, ceea ce poate duce la un profit imediat considerabil.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole