12 mai 2021 - 21:44

Cum puteți obține fonduri europene de până la 1,5 milioane EURO în 2021

Fermierii români din sectorul zootehnic au posibilitatea să acceseze, în perioada 2021-2022, fonduri europene de până la 1,5 milioane de euro, prin intermediul submăsurii 4.1. Sumele sunt mai consistente decât cele care fuseseră stabilite inițial, lucru îmbucurător pentru agricultorii care vor să beneficieze de banii europeni.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, consultantul Marian Vișu-Iliescu a explicat care sunt plafoanele pentru submăsura 4.1, pentru doritorii de fonduri europene atât din sectorul vegetal, cât și cel vegetal.

”În ceea ce privește submăsura 4.1, trebuie să le dăm o veste bună celor care se pregătesc să acceseze, mai ales pe achiziții de utilaje. Pentru sectorul vegetal, pentru cei care au exploatații între 8.000 SO și 250.000 SO, pot accesa până la maximum 350.000 EURO partea nerambursabilă, care reprezintă până la 70% din valoarea proiectului. Dacă exploatația este între 250.000 SO și 500.000 SO, pot să acceseze 400.000 EURO partea nerambursabilă. Atenție: în cazul în care sunt forme asociative, cooperative sau grupuri de producători, intensitatea sprijinului poate să crească până la 90%”, a precizat Marian Vișu-Iliescu.

În privința sectorului zootehnic, alocările financiare sunt și mai consistente. Fermierii care se încadrează până la 250.000 SO, pot beneficia de fonduri europene de până la 1 milion de euro, iar cei care depășesc acest plafon pot să primească 1,5 milioane euro.

”Pe partea de zootehnie, pentru exploatațiile între 8.000 SO și 250.000 SO, este vorba de 1.000.000 EURO partea nerambursabilă, iar pentru exploatațiile între 250.000 SO și 500.000 SO este vorba de 1.500.000 EURO partea nerambursabilă. Este o chestiune îmbucurătoare, pentru că au mai crescut valorile față de prima discuție care a fost acum aproape 3 luni”, a mai subliniat Marian Vișu-Iliescu pentru AGRO TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.