Cum poți obține de la AFIR 100.000 de euro/an prin DR-33

AFIR, finanțări AFIR, plăți AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat luni Ghidul Solicitantului și Anexele aferente domeniului de intervenție DR-33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/ pomicol”.

Sprijinul acordat prin intervenția DR-33 va fi de maximum 100.000 euro/an se adresează grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol care se încadrează în definiția IMM-urilor și care au fost recunoscute oficial de către autoritatea competentă și se va limita la primii 5 ani de la recunoaștere.

Potrivit AFIR, intervenția DR-33 vizează creșterea cooperării pe lanțul alimentar cu efecte pozitive în dezvoltarea exploatațiilor și a accesului pe piața a produselor agricole prin intermediul formelor associative, având ca obiective susținerea înființării și funcționarii grupurilor de producători în vederea valorificării produselor membrilor, precum și stimularea înființării grupurilor de producători, în vederea orientării lor către performanță.

Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% din cuantumul sprijinului şi nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere.

Sprijinul se acordă ca procent calculat pe baza producției comercializate anual prin intermediul grupului, cu excepția primului an, când se poate plăti grupului de producători un sprijin calculat pe baza valorii medii anuale a producției comercializate de membrii acestuia, în ultimii trei ani înainte de aderarea la grup.

Sprijinul se va acorda ca procent din producția comercializată prin intermediul grupului astfel:
· Anul I – 10%
· Anul II – 8%
· Anul III – 6%
· Anul IV – 5%
· Anul V – 4%

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.