CULTURI CONDITIONATE DAR FOARTE BINE SUBVENTIONATE

Una dintre concluziile la care s-a ajuns în urma conferinței de presă de la APIA Mureș, ce a avut ca și tematică de dezbatere “Demararea Campaniei de Preluare Cereri Unice 2018”, este legată de statusul plăților efectuate până în momentul de față, acesta este unul pozitiv, raportat la alte județe din România, urmând să fie finalizate înainte de termenul limită legal, care e data de 31 martie, conform ordinului de ministru și 30 iunie, potrivit regulamentului UE: “Am ajuns la un procent de 90% cu acordarea plăților până în momentul de față, cu siguranță că în data de 31 martie vom finaliza toate procedurile de plată către fermieri, mai puțin cele condiționate de cele legate de sprijinul cuplat din sectorul vegetal. Acest lucru este mai mult decât benefic pentru că fermierii vor avea banii înainte de începerea campaniei de primăvară, iar funcționarii APIA nu vor fi nevoiți să suprapună cele două campanii, cea de autorizare 2017 cu cea de primire a cererilor 2018”, explică directorul executiv al APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă.

 În 2017, 2000 de euro/ hectar au fost alocați pentru sprijinul cuplat la culturile de tutun.

Chiar dacă remarcăm o scădere a contribuțiilor financiare care vin din partea statului român, acest fapt se compensează cu o creștere substanțială a bugetului alocat fermierilor din partea Uniunii Europene: “Legat de subvenții, un lucru este cert, contribuția de la Uniunea Europeană este în creștere de la an la an, iar contribuția bugetului statului român este în scădere cu 5% în fiecare an, din 2015 încoace. În cazul sprijinului cuplat pe sectorul vegetal, există anumite culturi care îi condiționează pe fermieri de a folosi sămânță certificată, de a realiza o anumită producție și de a avea un contract de procesare cu un anumit procesator, mă refer aici la sfecla de zahăr, care e una dintre cele mai bine plătite subvenții, ajunge la 1000 de euro la hectar, iar interesul fermierilor este în creștere. Culturile de hamei beneficiază și ele de subvenții consistente, iar tutunul, de asemenea, e cea mai bine plătită cultură, undeva la 2000 de euro pe anul 2017, urmând ca în anul 2018 să fie aproximativ la fel”, declară Ovidiu Săvâșcă, directorul executiv al APIA Mureș, , în cadrul unei conferințe de presă derulate la sediul instituției.

Citește și

Comentariile sunt închise