23 aprilie 2021 - 12:09

Cu ce se confruntă micii producători de lactate? „O analiză de lapte și brânză costă 450 lei!”

Nu o dată, produsele „made in Romania” în adevăratul sens al cuvântului, produse lactate curate, sănătoase și gustoase, fabricate în cantități mici, nu ajung pe tarabe din cauza costurilor mari atât cu desfacerea, cât și cu analizele de laborator.

Cel mult, acestea sunt comercializate la colț de stradă, în condiții improprii, iar vânzătorii sunt aproape de fiecare dată victime sigure ale Poliției Locale care aplică legea după bunul plac și propriile interese.

Cu cât să vândă un mic proprietar de animale litrul de lapte, dar și telemeaua și celelalte produse cu valoare adăugată, astfel încât să aibă o brumă de profit, să-și poată duce activitatea mai departe și să plătească toate taxele și impozitele?

Crescătorii de oi, capre și vaci din județul Olt se plâng de birocrația excesivă în formă continuată, dar și de excesul de zel al autorităților de ordine publică.

Un exemplu elocvent este și cel al lui Marian Vlad, crescători de oi, capre și vaci din comuna Brebeni-Sîrbi, județul Olt.

El face de trei ori pe săptămână drumul Brebeni-Slatina pentru a livra produsele proaspete clientelei sale, produse ambalate în mod igienic, controlat, în ambalaje noi.

„Norocul meu că din 1997 și până acum mi-am făcut vadul de oameni care mă cunosc, mă sună, mă duc, le duc produsele. Chiar și acum, când vorbim, sunt la piață, cu portbagajul închis, mă cunoaște omul, deschid portbagajul, îi dau sticla de lapte și asta este.

Să mă înțelegeți – și aceste sticle, eu le cumpăr de noi direct de la Dobrosloveni, sticle la 60 de bani bucata. De ce? Pentru că lucrez și pentru copii mici. Aici, în Slatina, lumea care mă cunoaște, mă știe de ani și ani de zile. Analizele le am la mașină. Certificatul de producător, la fel, în mașină”, a declarat în exclusivitate pentru ediția online a Agro TV, Marian Vlad.

Fermierul care a „crescut” foarte mulți copii

Fiind un producător de lactate de nivel mic, el are deja clienți fideli. Vlad a mărturisit că produsele sale au „crescut” mai multe generații de copii, dar nici acum nu au loc pe tarabe.

Mai mult, excesul de zel al Poliției l-au făcut nu o dată să se gândească să intre în politică pentru a schimba ceva, ceea ce a și făcut, la nivel local, ce-i drept.

„Am «crescut» foarte mulți copii. Sunt la a doua generație. (…) Am certificat de producător pe care îl plătesc, analiza la brânză, și nu am loc unde să pot vinde. Nu am loc de alții. S-a nimerit odată ca soția să-i dea surorii sale brânză. A venit Poliția și i-a spus că nu are voie. Nu avea voie să-i dea unui membru de familie o bucată de brânză! Și nici măcar nu era pandemie!

Eu acum sunt la piață. Știți cât este o analiză de lapte și brânză? 450 de lei! Dacă vrei să ți le faci. Eu sunt un om de bună credință care vrea să le facă. Brânza de vacă o dau la 18 lei kilogramul, cea maturată de oaie-capră la 25 lei kilogramul, iar litrul de lapte cu 4 lei”, a continuat Marian Vlad.

Oierul, fost președinte al Asociației Crescătorilor de Animale din Brebeni, se laudă că deține în prezent circa 100 de oi Bucălăi (Țurcane). Vlad povestește cu mândrie cum a ajuns la acest efectiv, de la doar „19 mieluțe”.

De asemenea, șeptelul său mai cuprinde 100 de capre și 17 capete bovine, din care opt vaci Bălțată Românească, două vaci de carne (Angus și Charolaise), iar restul juninci și viței.

Fermierul mai are și o mulgătoare, achiziționată subvenționat în 2001, cu ajutor guvernamental.

„Am mulgătoare cu două posturi din 2001. Atunci a fost subvenționată achiziția cu 60%. La acea vreme am dat 13 milioane de lei doar pe 40% din mulgătoare. Ce prețuri erau atunci!”, a conchis Marian Vlad.

Românii au un apetit mai mare pentru produsele „made in Romania“

Ca urmare a crizei sanitare generată de pandemia de COVID-19, în special pentru a-i ajuta pe producătorii locali, consumatorii români au dezvoltat un apetit crescut pentru produsele „made in Romania“.

De altfel, piaţa produselor tradiţionale şi a celor „made in Romania“ a devenit între timp o necesitate.

„Odată cu pandemia, nu am mai putut călători, fiind forţaţi să petrecem mai mult timp pe piaţa locală. Acest lucru e benefic pentru industria alimentară locală pentru că asta înseamnă că tot mai mulţi consumatori au rămas aici şi consumă aici şi s-au orientat către produse locale. Este o oportunitate“, spune susține Cristina Miclea, director marketing în cadrul diviziei de lactate Lactalis România, citată de ZF Corporate.

Trendul acesta nu este însă o noutate. Consumul de produse „made in Romania” se conturează de circa 10 ani şi are în spate nu doar o schimbare a comportamentului de consum, ci şi investiţiile făcute de companiile locale în promovare, în ambalaje, reţete şi nu numai.

„Dacă în urmă cu 20-25 de ani, consumatorii români erau tentaţi mai mult de produse cu rezonanţă internaţională, pentru că tot ce venea din Occident era considerat mai bun, în ultimul deceniu consumatorii românii s-au întors mai mult către brandurile şi produsele româneşti“, a precizat Miclea, citată de sursa de presă amintită mai sus.

Tendința consumului de produse „made in Romania” a luat amploare inclusiv pe baza ideii că alegerea a ceea ce este românesc le oferă consumatorilor sentimentul apartenenţei la valorile autohtone.

„Românesc înseamnă reţete tradiţionale, ca pe vremuri. În plus, sunt categorii de bază sau categorii de produse tradiţionale în care brandul românesc contează şi excelează (lapte, lactate de băut ca sana şi lapte bătut, telemea, brânză proaspătă de vaci). De aceea, şi retailerii au dezvoltat aceste categorii de bază cu branduri româneşti sau produse fabricate în România“, a adăugat oficialul citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.