Presiunea de recoltă își spune cuvântul zilele acestea în ceea ce privește prețul grâului. Valorile au scăzut atât pe bursele internaționale, cât și în piața fizică. Există, însă, și vești bune.
Astăzi, fermierii primesc în Portul Constanța pentru o tonă de grâu în jur de 211 euro, însă la orizont se întrevăd și prețuri mai mari. Specialiștii în domeniu spun că fermierii care mai țin marfa pe stoc până în a doua jumătate a lunii august vor avea parte de prețuri mai bune.
”Avem încă presiunea de recoltă, va exista presiunea de recoltă, dar foarte curând, și vorbim acum de jumătatea lunii august, s-ar putea să vedem cum începe și urcă prețul la grâu. Când ne apropiem de octombrie-noiembrie, vom vedea cu totul alte niveluri de preț”, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, pentru AGRO TV.
Potrivit specialistului, prețul grâului nu poate rămâne la nivelul actual, pentru că acesta nu le permite fermierilor să-și acopere costurile de producție. În același timp, cererea din partea țărilor net importatoare este mare.
”Este extrem de simplu: nordul Africii e o flacără, Orientul Mijlociu va avea nevoie de marfă, și mai există un fenomen pe care lumea nu vrea să-l înțeleagă; fermierul, că e român, că e european, că e american, a avut un cost mult mai mare la înființare față de alți ani și nu își acoperă costurile. E pe minus cu grâul, nimeni nu vrea să asculte lucrul acesta.
Dacă faci azi 5 tone/hectar la grâu și ai un preț de 205-210 euro/tonă în Portul Constanța, ai avut un cost de înființare de minim 1.000 euro. Dacă facem un calcul la 5 tone, ajungem undeva la 1.100 euro/hectar, însă acolo mai e logistica; asta ne va afecta extraordinar de mult în România, costul logistic care este extrem de mare. Dacă extragi din prețul unei tone de marfă prețul logistic, de 25-27 euro, ajungi la maxim 175 euro/tonă. Multiplicăm cu 5 tone și vedem că nu are marjă operațională grâul în acest sezon. Chiar și cei cu 7-8 tone vor avea o marjă operațională foarte mică. De asta spun că grâul trebuie să urce”, a explicat Cezar Gheorghe în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”.