CREDITE IN VALOARE DE 1,4 MILIOANE DE EURO ACORDATE IN BAZA ACORDULUI DE FINANTARE CU FEI

ajutoare de stat

În baza Acordului de finanțare încheiat între Ministerul Agricultuii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Fondul European de Investiții (FEI) pentru implementarea instrumentului financiar de împrumut cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanțat din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), până la 31 martie a.c., băncile selectate au acordat 22 de credite în valoare totală de aproximativ 1.400.000 euro.

Teodora Gabriela GHENIU, secretar de stat în cadrul MADR, a declarat că raportul aferent lunii martie indică o majorare a numărului creditelor acordate față de luna februarie, remarcând, totodată, prioritatea acordată în cadrul instrumentului financiar creditelor destinate fermelor mici și IMM- urilor.

Reamintim că cele 5 bănci selectate pentru a acorda credite prin instrumentul financiar finanțat prin PNDR sunt: Banca Comercială Română, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank.

Pot fi accesate credite pentru finanțarea unor investiții și a capitalului de lucru aferent, inclusiv pentru asigurarea cofinanțării private pentru proiectele sprijinite prin granturi, în cadrul următoarelor submăsuri din PNDR:

  • 1 Investiții în exploatații agricole;
  • 1a Investiții în exploatații pomicole;
  • 2 Investiții pentru procesarea/marketingul produselor agricole;
  • 2a Investiții pentru procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol;
  • 4 Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole;
  • proiecte prin LEADER care răspund la obiectivele submăsurilor de mai sus.

Informații suplimentare sunt disponibile pe site-urile MADR (www.madr.ro/PNDR 2014-2020/ Instrument Financiar de creditare) și AFIR (www.afir.info /Investiții PNDR/ Instrumente Financiare).

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.