Controale în fermele de animale! Mesajul directorului general al ANZ

Mii de controale în fermele de animale au avut loc de la începutul anului 2023, iar multe dintre acestea au rezultat în găsirea unor neconformități, spune directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), Florinel Bârcă. 

Activitățile de verificare a fermierilor nu se opresc aici. Vestea bună pentru crescătorii de animale, însă, este că ANZ nu se grăbește să dea sancțiuni directe, ci le dă posibilitatea fermierilor să-și remedieze problemele.

”Sunt activități importante care se desfășoară la nivelul Agenției Naționale pentru Zootehnie, vizavi de implementarea legislației noi din PNS și de cea de intervenție în sectorul zootehnic. O să mă refer aici la activitățile de inspecție de stat în zootehnie, în care s-au desfășurat până în momentul de față undeva la 3.500 de verificări la fața locului, verificări în care au fost constatate 872 de neconformități, care au primit din partea echipelor de inspecție termene de remediere.

Este foarte important pentru noi să urmărim remedierea acestor neajunsuri găsite la fața locului, lucru pe care l-am solicitat colegilor mei din prima zi când am ajuns să reprezint ANZ. Am intuit că prin solicitarea unor termene de remediere și prin discuțiile la fața locului, cu cel care este verificat, fermierul cunoaște mai bine ce are de făcut”, a precizat directorul general ANZ, Florinel Bârcă.

Interviul complet acordat de directorul general al ANZ realizatorului Ovidiu Ghinea poate fi urmărit în înregistrarea emisiunii ”Agricultura la Raport”, pe canalul de youtube AGRO TV:

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole