Consumul de carne pe cap de locuitor a atins un maxim istoric in Romania

Consumul de carne pe cap de locuitor a atins în 2018 un record istoric pe ultimii 30 de ani. Astfel, consumul de carne pe cap de locuitor a ajuns în 2018 la aproape 77 de kilograme, în creştere cu 5 kilograme faţă de 2017 şi cu 10 kg faţă de 2016, informează Ziarul Financiar.

În 2013, consumul de carne per capita era de 54 de kilograme, arată  arată cele mai recente date al Institutului Naţional de Statistică, ceea ce înseamnă că în perioada 2013-2018 consumul de carne a crescut cu 40%.

Sorin Minea, preşedintele produ­că­torului Angst, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa producţiei de me­zeluri din România, spune că, într-adevăr, în anii până în 2018 au fost creşteri mari în piaţa cărnii din România, creştere impulsionată de reducerea de TVA la alimente la 9% în 2015.

Şeful producătorului de mezeluri spune că accelerarea veniturilor populaţiei s-a transpus în inflaţie, deci şi o creştere a costurilor de producţie, dar şi a preţului de vânzare a produselor din carne. Minea mai spune că, începând cu a doua jumătate a lui 2019, piaţa cărnii din România a intrat pe un trend descendent, mai ales odată cu scumpirea preţului cărnii de porc dată de extinderea cazurilor de pestă porcină africană în România. El mai spune că piaţa a scăzut şi din cauza dezvoltării pieţei paralele de carne din România.

Media de consum de carne în 2018, potrivit celor mai recente date, a fost în România de 76,6 kilograme pe cap de locuitor. Carnea de porc a fost cea mai consumată, cu o pondere de aproape 50% (38,3 kg), iar carnea de pasăre pe locul al doilea – 27 kg pe cap de locuitor în 2018.