Constantin Anghel, fermier: ”Plătesc impozit mai mult decât primesc subvenție”

constantin anghel

Fermierii români sunt discriminați de statul în care își desfășoară activitatea – este concluzia amară la care a ajuns fermierul Constantin Anghel, după zeci de ani de muncă în agricultură.

Prezent într-o ediție specială a emisiunii ”Agricultura la Raport”, realizată în direct la Fundulea la târgul AgriPlanta RomAgroTec, fermierul călărășean ne-a spus ce l-a determinat să facă o astfel de afirmație.

”Noi, societățile agricole, suntem discriminate în România. Am mai spus-o și o repet; primesc 24 de miliarde (de lei vechi – n.r.) subvenție și dau 26 de miliarde impozit la bugetul de stat. Orice facem bun și ce rămâne bun, ni se bagă bețe în roate să se desființeze. De 31 de ani nu am întârziat o zi cu plata impozitelor și taxelor în data fixată”, ne-a spus Constantin Anghel.

Agricultorul se plânge și de starea sectorului zootehnic din acest moment, mai ales în privința vacilor de lapte. Potrivit fermierului, acest sector merge în pierdere, salvarea sa fiind doar profiturile înregistrate în sectorul vegetal.

”De ani de zile suntem pe pierdere pe vaca de lapte, de mult o spun. Luăm bani de la vegetal și aducem în zootehnie. Câți se mai îndreaptă către zootehnie în ziua de azi, și mai ales către vaca de lapte, care este un sector extraordinar de greu? Minerit nu mai avem, am rămas noi, cu vaca de lapte, practic suntem niște nebuni frumoși cei care ne mai ocupăm cu asta”, a mai precizat Constantin Anghel.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture