Conditiile si plafoanele sprijinului acordat fermierilor si procesatorilor din fondul european

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a primit o comunicare din partea Comisiei Europene prin care transmite că s-a aprobat modificarea regulamentului 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, referitor la măsuri specifice temporare excepționale ca răspuns privind răspândirea COVID-19.

„Le-am cerut acest lucru la sfârșitul lunii martie, printr-o scrisoare unde sigur am cerut mult mai multe lucruri. Decizia presupune ca sumele care nu au fost accesate până acum să le putem dirija în măsuri de sprijin care au aplicabilitate până în 31 decembrie 2020”, a declarat Adrian Oros.

Beneficiarii vor fi cei mai afectați fermieri și agricultori de această criză. Ministerul Agriculturii va lucra pentru stabilirea condițiilor de eligibilitate și eventual criteriile de selecție, pentru a asigura obiectivitatea și lipsa discriminării pe baza dovezilor disponibile.

Forma sprijinului și plafoanele stabilite

Sprijinul va avea forma unei sume forfetare, iar rambursarea ulterioară de către Comisia Europeană să va face în conformitate cu creditele bugetare și sub rezerva disponibilității fondurilor.  „Ne este permis să cheltuim cu această măsură până la 1% din total alocare fonduri pentru dezvoltare rurală, adică în cazul României 80 de milioane de euro. Aproximativ cam atât mai aveam noi între 72 și 80 milioane de euro neutilizați din alte măsuri care au fost mai puțin accesate”, a precizat Adrian Oros.

Valoarea maximă a sprijinului nu va depăși 5.000 de euro la fermieri și 50.000 de euro la procesatori. Această sumă va veni în completare la sumele care vor fi destinate celor afectați de secetă, bani care vin din bugetul național, atunci când valorile vor fi definitivate și se va găsi o o schemă de sprijin nediscriminatorie.

Finanțarea stocării private

„Acum două săptămâni Comisia ne-a comunicat că acolo unde este posibil se poate finanța stocarea privată la produse lactate (unt, lapte praf și diferite brânzeturi, cașcaval sau la carne). Noi am fost foarte bucuroși de această modalitate de a ajuta atât procesatorii, cât și fermierii indirect”, spune ministrul.

Suma alocată României a fost și este de 931.000 de euro. „O sumă în opinia noastră destul de mică. Ne gândim să utilizăm și această sumă, chiar dacă este mică și să găsim o modalitate pentru a compensa stocarea privată. Va trebui să evaluăm în primul rând care sunt acei procesatori care au capacitate de stocare. Să analizăm foarte bine toate datele care le putem obține atât prin DSV și DAJ privind raportările de prim cumpărător la lapte. De asemenea, observatorul laptelui astfel încât dacă vom lua această decizie de stocare privată, să venim atât în sprijinul procesatorilor care au probleme cu stocurile, dar în același rând indirect cu colaboratorii lor principali și anume cu fermierii”, a declarat Adrian Oros.

Condițiile pentru a accesa schema privind sprijinirea stocării private

Ministrul Agriculturii a precizat că în această perioadă grea, presiunea nu trebuie să fie doar asupra fermierilor care produc lapte, iar procesatorii să ofere preț un preț foarte scăzut pe kilogramul de lapte. Aceasta ar putea duce ca unii dintre fermieri să nu mai reziste pe piață și să renunțe. „Ar fi foarte grav acest lucru, pentru că în opinia noastră începând din august-septembrie vor fi necesare cantități mari de lapte și vom avea nevoie de acești fermieri și de animalele lor care le au acum în producție.

Dacă se va reuși găsirea unei scheme pentru a stimula stocarea privată a produselor din lapte, beneficiarii vor avea de respectat patru condiții:

  1. să se respecte contractele încheiate cu fermierii
  2. toți procesatorii care vor accesa această formă de sprijin trebuie să fie la zi cu plata laptelui către fermieri
  3. produsele stocate care se vor lua în calcul, trebuie să conțină sută la sută lapte materie primă din România
  4. produsele stocate privat care se vor lua în calcul pentru acordarea sprijinului trebuie să conțină sută la sută lapte și nu înlocuitor

Pornind de la aceste condiții, ministerul va gândi o schemă de sprijin astfel încât să se poată utiliza și suma venită de la Comisia Europeană pentru stocarea privată. Această schemă de sprijin pentru stocare privată va veni în paralel cu schemele de sprijin de 5.000 de euro la fermieri și 50.000 de euro pentru procesator.

Alte forme de sprijin în lucru

Adrian Oros a declarat că în prezent se lucrează și la alte modalități de a sprijini și de a compensa pierderile celor care lucrează în Agricultură și în Industria alimentară și sunt afectați de evoluția pandemiei. „Avem aproape definitivat un fond de creditare, astfel încât să intervenim și să plătim jumătate din rata dobânzii. Un fond de garantare, astfel încât să avem pachetul complet și scheme de sprijin pentru compensarea pierderilor, dar și un fond de garantare și un fond de creditare. Aceasta deoarece foarte mulți fermieri ne-au spus că nu doresc neapărat un sprijin sub orice formă, ci doresc mai mult să fie stimulați să își poată continua producția, să aibă niște facilități la creditare și noi să garantăm acele credite cu care ei să își continuie activitatea”, a declarat Adrian Oros, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole