23 aprilie 2021 - 21:02

Cine a primit până acum terenuri de la ADS destinate tinerilor fermieri

Agenția Domeniilor Statului (ADS) a semnat deja contractul cu primul beneficiar al măsurii prin care tinerii fermieri pot primi până la 50 de hectare de teren în concesiune, iar alți câțiva sunt pe cale să intre în posesia terenurilor. În emisiunea ”Agricultura la Raport”, directorul general ADS, Camelia Procop, a precizat că în cursul acestei săptămâni vor fi încheiate alte două contracte prin atribuire directă pentru fermieri care au depus cererea în prima sesiune. De asemenea, luna viitoare vor avea loc licitațiile pentru restul suprafețelor.

”În prima sesiune am reușit să încheiem până în acest moment primul contract cu un fermier din Satu Mare. A luat 49,7 hectare de teren arabil. Săptămâna aceasta probabil că vom încheia încă două contracte pe atribuire directă cu încă doi tineri fermieri. Pentru restul suprafețelor, pentru că au fost foarte multe solicitări, vom intra pe procedura concurențială, care va fi cel mai probabil la începutul lunii februarie. Trebuie să ținem cont și de contextul pandemiei în care ne aflăm și să vedem cum și când putem organiza licitațiile. Sunt reguli mult mai stricte decât erau înainte”, a precizat directorul general ADS, Camelia Procop.

Reamintim că în prima sesiune de concesionare a terenurilor pentru tinerii fermieri au fost disponibile terenuri din județele Satu Mare, Hunedoara, Călărași, Galați, Dâmbovița și Alba, cu o suprafață însumată de 745 hectare.

Mai mult, ADS a demarat a doua sesiune de concesionare. Perioada de depunere a solicitărilor de către tinerii fermieri este 18.01.2021 – 29.01.2021, iar județele pe raza cărora se găsesc terenurile ofertate sunt: Alba, Gorj, Ialomița, Neamț, Satu Mare, Timiș, Teleorman și Vâlcea. Fermierii interesați care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pot depune solicitări la sediul ADS sau pe adresa de e-mail a instituției, până la data de 29.01.2021, ora 14:00.