Centru de legume-fructe construit pe banii Consiliului Județean

Un nou centru de legume-fructe, construit de Consiliul Judeţean (CJ) Timiş, va fi pus la dispoziția micilor producători în comuna Tomnatic, lucrările de construcţii şi montaj fiind finalizate în proporţie de 85%, informează AGERPRES.

Potrivit reprezentanților CJ Timiș, depozitul de legume-fructe va putea fi utilizat de micii producători din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic şi din comunele învecinate, punându-le la dispoziție condiţii tehnologice pentru preluarea, păstrarea sau tranzitarea produselor horticole. Astfel, se va putea asigura menţinerea calităţii şi proprietăţilor legumelor şi fructelor în vederea consumului pe perioada toamnă-primăvară sau chiar până în perioada noilor producţii.

„Ne dorim încurajarea producătorilor autohtoni, creşterea consumului de produse româneşti, dar şi dezvoltarea micilor producători prin stimularea de noi afaceri şi iniţiative locale, pe cont propriu. În funcţie de rezultate, vom construi astfel de centre şi în celelalte bazine legumicole din Timiş. Beneficiari vor fi micii producători din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic şi cei din comunele învecinate, Lenauheim, Comloşu Mare, Teremia Mare, Sânpetru Mare, Periam, Pesac, Variaş etc”, a declarat, marţi, liderul CJ Timiş, Alin Nica.

Acesta a precizat că în urma investiţiei vor fi create 28 de noi locuri de muncă.

Potrivit președintelui CJ Timiș, contractul de proiectare, execuţie, asistenţă tehnică din partea proiectantului, dotări, utilaje şi echipamente are o valoare de aproape 24 milioane lei (cu TVA inclus), fiind ajustat în urma creşterii preţurilor la materiale. 

- Publicitate -

Lucrările la noul centru de legume-fructe sunt în avans considerabil faţă de termenii contractuali, infrastructura şi suprastructurile halei principale, ale şopronului cu o suprafaţă de 845 mp, cât şi foişorul fiind deja finalizate. Conform contractului, constructorul are ca termen de predare a obiectivului luna noiembrie.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole