Ceaiul de pelin, benefic in lupta cu parazitii intestinali si diabetul. Alte proprietati uimitoare

Ceaiul de pelin are un gust amar, dar este apreciat pentru mulțimea de proprietăți benefice aduse corpului uman. Folosit mai ales pentru a scăpa de paraziţii intestinali şi în tratarea afecţiunilor hepatice şi diabetice, pelinul este apreciat şi în tratarea altor afecţiuni, de la edeme renale la gastrite.

Cum preparăm ceaiul de pelin ?

Potrivit doc.ro, ceaiul de pelin se realizează din frunze și tulpini uscate, o lingură plină adăugata în 25-300ml apă clocotită. Se acoperă și se lasă la infuzat 5-10 minute. Se strecoară și se poate bea cât este călduș. Deși gustul poate fi greu de suportat, este de preferat să nu îndulciți ceaiul cu zahăr. Puteți adăuga o linguriță de miere și 2-3 picături de lămâie, care îi vor schimba puțin aroma.

Se bea o cană cu ceai de pelin cu o jumătate de oră înainte de micul dejun. În acest mod, infuzia își va face efectul, iar mâncarea consumată după vă va scăpa de gustul neplăcut cu care rămâneți.

Așa cum am amintit, pelinul are proprietăți extrem de eficiente împotriva afecțiunilor gastrointestinale. Această plantă este fatală viermilor intestinali, reglând tranzitul. De asemenea, pelinul poate trata balonarea, flatulența, indigestia, arsurile gastrice și formele nu foarte drastice de gastrită.

Alte beneficii:

„Vindeca leziunile de la nivelul pielii – ceaiul de pelin poate fi aplicat pe răni sau arsuri, fiindcă le curăță în profunzime, previne infectarea acestora și grăbește vindecarea. O tăietură superficială tratată cu ceai de pelin se vindecă complet în doar 2-3 zile.

Amelioreaza simptomele racelii – pelinul calmează simptomele răcelii și gripei, reduce durerea de cap și starea generală proastă. Are și ușoare proprietăți tonice, oferite în special de aroma atât de puternică.

Eficient în tratarea bolii Crohn – potrivit oamenilor de știință germani, care au făcut un studiu pe această temă, ceaiul de pelin consumat zilnic reduce simptomele bolii Crohn.

Ameliorează tusea – ceaiul de pelin consumat de două ori pe zi poate ameliora, ba chiar poate vindeca, tusea cauzată de bronșită sau chiar de pneumonie. Pentru a-i îndulci gustul se poate folosi miere de albine, care calmează iritația produsă în gât de crizele de tuse.

Tratează hemoroizii – compresele cu ceai de pelin aplicate in zona anală pot trata hemoroizii externi,” scrie doc.ro.

Când este interzis ceaiul de pelin ? Contraindicații

Ceaiul de pelin nu este recomandat:

  • femeilor însărcinate și celor care alăptează
  • persoanelor care suferă de boli ale sistemului nervos
  • persoanele cu afecțiuni cardiace nu ar trebui sa consume ceai de pelin întruct acesta poate încetini ritmul cardiac
  • pacienții cu astm alergic nu ar trebui sa consume ceai de pelin, iar cei cu dermatită de contact nu ar trebui sa aplice acest ceai la nivel cutanat întrucât poate declanșa iritații

Important! Nu beți ceai de pelin mai mult de două săptămâni, fiindcă poate avea efecte secundare ca halucinațiile, convulsiile, vărsăturile și amețelile. Pelinul conţine tuionă şi alţi compuşi foarte toxici, care provoacă, atunci când consumăm în exces preparate din această plantă, intoxicarea organismului.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult