Lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 se amână. Când începe, totuși

Casa Verde Fotovoltaice 2023, unul dintre cele mai așteptate programe din partea statului român, se amână cu două săptămâni. Motivele pentru care programul menit să faciliteze instalarea de panouri solare pe casele românilor se decaleaza sunt legate de aplicația informatică la care încă se lucrează, se spune într-un material realizat de jurnaliștii TVR.

Persoanele fizice care doresc inscrierea la Casa Verde Fotovoltaice 2023 pentru instalarea panourilor cu sprijin financiar de la stat o pot face în intervalul 19 mai-26 iunie. Bugetul programului pentru 2023 este de 2 miliarde de lei. Autoritaile spun că această sumă este suficientă pentru aproximativ 90.000 de gospodării.

Așa cum știm, anul acesta, unităţile de cult sunt incluse în premieră în program, iar acestea vor putea depune cererile între 27 şi 29 iunie.

Înscrierile se vor efectua etapizat, din trei în trei zile, pe fiecare regiune în parte. Prima regiune care întră în program este Bucureşti-Ilfov, urmată de Centru, Nord Est şi Nord Vest, apoi restul regiunilor.

Statul decontează fiecărui solicitant 20.000 de lei, condiţia este că benficiarul să contribuie cu 10%, adică 2.000 de lei.

Un român se poate înscrie o singură dată în Casa Verde Fotovoltaice 2023 în cadrul unei sesiuni de finanțare. Dacă se depune mai multe cereri pentru același imobil, se consideră eligibilă prima cerere de finanțare care îndeplinește criteriile de eligibilitate.

 

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole