Casa Verde Fotovoltaice 2023 – Data lansării programului și actele necesare pentru înscriere

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 se apropie de data de lansare! Se pare că ținta Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) privind data lansării este sfârșitul lunii martie, iar ghidul programului urmează să fie lansat în cel mai scurt timp.

Anul acesta, bugetul programului Casa Verde Fotovoltaice a fost majorat la 3 miliarde de lei, astfel că aproximativ 150.000 de gospodării ar putea beneficia de finanțare în 2023, dacă bugetul va fi epuizat.

„AFM depune toate eforturile necesare pentru redeschiderea programului de finanțare în cel mai scurt timp. După aprobarea prin ordin de ministru și publicarea în Monitorul Oficial a variantei finale a ghidului și după aprobarea bugetului de venit și cheltuieli al AFM pentru Mediu pentru anul 2023, va putea fi lansată o nouă sesiune de finanțare în cadrul programului”, a declarat anterior AFM pentru publicația Economedia.

De asemenea, obiectivul Ministerului Mediului este ca procedurile de înscriere să fie simplificate. Ministerul Mediului lucrează la o nouă aplicație, iar beneficiarii se vor putea înscrie în aceasta doar cu cu buletinul și cu extrasul de carte funciară, care reprezintă situația cadastral – juridică a imobilelor, a precizat ministrul Tanczos Barna.

Potrivit AFM, un beneficiar poate fi eligibil dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

  • este persoană fizică şi are domiciliul pe teritoriul României;
  • este proprietar/coproprietar al imobilului – teren și al imobilului – construcţie pe care se implementează sistemul de încalzire pentru care se solicită finanţare; imobilele nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
  • nu are obligaţii restante la bugetul de stat, bugetul/bugetele local/locale, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
  • în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului nu a fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărare judecătorească definitivă;
  • nu a mai primit finanțare în cadrul aceluiași program pentru același imobil în sesiunile derulate anterior.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole