Patru focare de leucoză la bovine active în prezent, în Bărăgan, au pus autorităţile sanitar-veterinare în alertă, mai ales după ce mai multe animale din fermele respective au fost înstrăinate fără documentele sanitare-veterinare prevăzute de legislaţie, informează adevărul.ro.
Boala a fost depistată în localităţile Ciochina şi Sudiţi, județul Ialomița.
Leucoza enzootică bovină este o boală cu evoluţie preponderent subclinică, care se manifestă prin apariţia limfosarcoamelor (tumori) în diferite organe interne. Conform legislației, animalele depistate pozitiv trebuie eliminate din efectiv, prin abatorizare.
Direcţia Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Ialomiţa a anunțat că, la data de 31 mai 2022, în judeţ evoluează patru focare de boală, în exploataţii nonprofesionale de bovine, două în localitatea Ciochina şi două în localitatea Sudiţi. Potrivit reprezentanților DSVSA, focarele din localitatea Ciochina evoluează din anul 2021, animalele pozitive fiind eliminate, iar focarele din Sudiţi din anul 2022.
Conform buletinului de analiză, în focarele din localitatea Sudiţi au fost depistate 12 bovine pozitive. Cu ocazia controlului efectuat în cele două exploataţii, inspectorii sanitar-vetrinari au constatat că proprietarii deţineau un număr mare de animale identificate necorespunzător – lipsă două crotalii, lipsă o crotalie, crotalii neconforme scrise cu marker. De asemenea, s-a constatat că un număr relativ mare de bovine au fost înstrăinate fără documentele sanitare-veterinare prevăzute de legislaţie.
Pentru abaterile constatate, inspectorii sanitar-veterinari i-au sancționat contravenţional pe cei doi proprietari cu amendă în valoare de 3.100 lei fiecare. Potrivit reprezentanților DSVSA Ialomiţa, aceștia au mai fost sancţionaţi contravenţional pentru aceleaşi încălcări ale legislaţiei sanitare veterinare şi în luna noiembrie 2021.
Pentru a preveni apariția și răspândirea leucoza enzootice bovine sunt necesare o serie de măsuri stricte.
„Prevenţia bolii se face prin aplicarea strictă a măsurilor profilactice nespecifice: respectarea tehnologiei, asigurarea perioadei de carantină, achiziţionarea de animale identificate pentru asigurarea trasabilităţii doar din efective indemne, controale serologice periodice, controlul vectorilor hematofagi etc. În vederea lichidării focarelor de boală, bovinele pozitive, precum şi produşii acestora se elimină din efectiv prin abatorizare. Este interzis a se da în consum uman laptele provenit de la bovine pozitive la Leucoză Enzootică Bovină. La trei luni după eliminarea bovinelor pozitive şi a produşilor acestora întreg efectivul de bovine, în vârstă de peste 12 luni rămas în exploataţie, se testează serologic pe probe de sânge prelevate la interval de patru luni. În cazul obţinerii a două rezultate negative se ridică restricţiile impuse în exploataţie”, au explicat reprezentanţii DSVSA Ialomiţa.