Bilanț MADR: Plăți de 582 de milioane de euro din fondurile puse la dispoziție de Comisia Europeană în anul financiar 2021!

industria alimentară, fonduri europene, schemă de ajutor

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a plătit, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), aproximativ 582 de milioane de euro fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice locale, în perioada 16 octombrie 2020 – 15 octombrie 2021, din fondurile europene alocate României prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), se anunță într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a ministerului.

Fondurile reprezintă efectiv banii europeni absorbiți din alocarea pe care țara noastră o are de la Comisia Europeană.

În acest an financiar, din fondurile europene alocate României, au fost efectuate plăți în valoare de 171,6 milioane de euro în contul fermierilor, beneficiari ai PNDR 2020, pentru investiții în exploatații agricole, pomicole, în cooperare și grupuri de producători. Totodată, au fost plătite 211,3 milioane de euro autorităților locale, beneficiarii publici ai PNDR 2020, pentru investiții în infrastructura de bază, de acces și de patrimoniu cultural din mediul rural.

Procesatorii au beneficiat de plăți în valoare de 68,5 milioane de euro, iar antreprenorii au încasat fonduri în valoare de 22,2 milioane de euro pentru investiții în sectorul non-agricol. Grupurile de Acțiune Locală (GAL) au beneficiat prin subprogramul tematic LEADER de plăți în valoare de 68,8 milioane . În plus, AFIR a plătit peste 11 milioane de euro pentru măsurile de sprijin finanțate în cadrul PNDR 2020, pentru transfer de cunoștințe și acțiuni de informare, servicii de consiliere, pentru refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și pentru gestionarea riscurilor în agricultură.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.