Avem nevoie de mierea romaneasca, mai mult decat oricand!

În zona înaltă a județului Argeș, iarna zăbovește mai mult, motiv pentru care, deși ne aflăm în luna aprilie, abia acum sezonul apicol începe să se dezghețe. În regiunea Poienari-Jugur, spre exemplu, temperaturile mai scăzute înregistrate în ultimele zile sunt considerate normale iar stuparii abia de acum încolo încep să se pregătească pentru noul an apicol.

”Încă este rece, nu putem risca să ajungem până la puiet, să lărgim cuibul, cum zicem noi stuparii, dar în general sunt mulțumit de modul cum se prezintă stupii la acest moment. Însă iarna a fost blândă, condițiile au permis ca albinele să bage puiet din timp, avem rame pline acum, am început stimulările, e binișor. Urmează ca în zilele următoare să încep tratamentele de sezon, preventive, în special antivarroa și antinosema, care distrug rapid și ireversibil stupul. Sunt boli pe care eu le combat în principal folosind metode și produse naturiste. Nu în ultimul rând trebuie să mă îngrijesc și de stimularea mătcilor pentru a depune ouă multe și la timp, avem fiecare metodele și experiența proprie” spune Biță Sârboiu apicultor pasionat și președinte al unei asociații de profil.

Stupăritul este o îndeletnicire veche, frumoasă și relaxantă, dar poate fi și profitabilă dacă știi să te mulțumești și cu putin, iar ajutorul de minimis acordat în anul 2019 a fost util măcar pentru a asigura hrana albinelor pe timp de iarnă. Speranța că el se va da și în acest an este o rază de lumină pentru viitor, mai ales în contextul actual, când produsele apicole, de la miere , la propolis, de la lăptișor de matcă până la polen, toate sunt utile în revigorarea organismului, dar sunt benefice și pentru   sistemul imunitar, ceea ce înseamnă că avem nevoie de apicultură și ea trebuie susținută, a mai spus Biță Sârboiu, într-un interviu acordat telefonic, pentru AGRO TV.

Autor: Elena Picu

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult