AU APARUT CAZURI NOI DE PPA LA MISTRETI. ANSVSA ACTUALIZEAZA SITUATIA LA NIVEL NATIONAL

Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la mistreți, în județul Bistrița-Năsăud, la două cazuri, pe raza fondului de vânătoare 3 Aghireș, într-o zonă situată la aproximativ 1 km de limita cu județul Maramureș și 12 km față de județul Cluj.

Suspiciunea a fost emisă la data de 16.01.2019 în urma emiterii unui buletin de analiză de către LSVSA Maramureș. Probele au fost imediat trimise către IDSA București care, în data de 17.01.2019, a confirmat suspiciunea.

Imediat, serviciile veterinare au intervenit, zona a fost dezinfectată și carcasele au fost distruse. Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Au fost stabilite o serie de măsuri, cum ar fi: vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, toți porcii domestici din din zonele infectate să fie ținuți în adăposturile lor sau în alte locuri unde pot fi izolați de porcii sălbatici, care nu trebuie să aibă acces la nici un produs susceptibil de a intra apoi în contact cu porcii din exploatație, reducerea efectivului de mistreţi pentru zonele neafectate de PPA, prin vânarea cotei de vânătoare și a cotei suplimentare de intervenţie în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative.

Situatia actualizata privind evolutia pestei porcine africane la nivel national.

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 297 localități din 16 județe, cu un număr de 1.127 de focare (dintre care 18 în exploatații comerciale). În alte 3 județe există doar cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 364.539 de porci afectați de boală și există 743 de cazuri la mistreți

Au fost stinse 20 de focare în județul Satu Mare, un focar în județul Dâmbovița, 3 focare în județul Buzău, 3 focare în județul Maramureș și 25 de focare în județul Brăila (dintre care unul într-o exploatație comercială).

Pentru prima data de la apariția virusului PPA în România (31.07.2017) se observă o scădere a numărului de focare și, implicit, al numărului de localități afectate.

Detaliat, situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel:

–        Judeţul Satu-Mare – 36 de cazuri la mistreţi;

–        Judeţul Bihor – 52 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi;

–        Judeţul Sălaj – 5 cazuri la mistreţi;

–        Judeţul Tulcea – 573 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și un focar la o exploatație de tip A) şi 111 de cazuri la mistreţi;

–        Judeţul Brăila – 104 de focare (dintre care 10 focare la exploatații comerciale) și 3 cazuri la mistreți;

–        Judeţul Constanţa – 91 de focare în gospodăriile populaţiei şi 5 cazuri la mistreţi;

–        Judeţul Ialomiţa – 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 96 de cazuri la mistreţi;

–        Judeţul Galaţi – 17 focare în gospodăriile populaţiei şi 9 cazuri la mistreţi;

–        Judeţul Ilfov – 10 focare în gospodăriile populaţiei;

–        Judeţul Călăraşi – 101 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 35 de cazuri la mistreţi;

–        Județul Buzău – 7 focare în gospodăriile populaţiei și un caz la mistreț;

–        Județul Giurgiu – 26 focare în gospodăria populaţiei și 20 cazuri la mistreți;

–        Județul Teleorman – 9 focare în gospodăria populației și 416 de cazuri la mistreți;

–        Județul Vrancea – 3 focare în gospodăria populației;

–        Județul Dolj – un focar în gospodăria populației;

–        Județul Argeș – un focar în gospodăria populației;

–        Județul Olt – 6 focare în gospodăria populației și 2 cazuri la misteți;

  • Județul Dâmbovița – un focar într-o exploatație de tip A;
  • Județul Bistrița-Năsăud – 2 cazuri la mistreți.

Până la această data (18.01.2019) au fost despăgubiți 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 251.120.910 de lei.

Detaliat, situaţia plăților despăgubirilor se prezintă astfel:

–      Judeţul Satu-Mare – au fost plătite despăgubiri pentru cele 20 de exploatații afectate în valoare de 63.260 de lei;

–       Judeţul Bihor – au fost plătite despăgubiri pentru cele 230 de exploatații afectate în valoare de 1.077.040 de lei;

–       Judeţul Tulcea – au fost plătite despăgubiri pentru 1.162 de exploatații dintr-un total de 1.174 de exploatații în valoare de 46.564.960 de lei;

–       Judeţul Brăila – au fost plătite despăgubiri pentru 3.208 exploatații dintr-un total de 3.217 exploatații în valoare de 171.990.200 de lei;

–       Judeţul Constanţa – au fost plătite despăgubiri pentru cele 849 de exploatații afectate în valoare de 3.951.600 de lei;

–       Judeţul Ialomiţa – au fost plătite despăgubiri pentru 2.389 de exploatații dintr-un total de 2.500 de exploatații în valoare de 6.531.000 de lei;

–       Judeţul Galaţi – au fost plătite cele 83 de exploatații în valoare de 248.000 de lei;

–       Judeţul Ilfov – au fost plătite despăgubiri pentru cele 7 exploatații afectate în valoare de 71.640 de lei;

–      Judeţul Călăraşi – au fost plătite despăgubiri pentru cele 314 exploatații afectate în valoare de 19.020.820 de lei;

–       Județul Teleorman – au fost plătite despăgubiri pentru cele 10 exploatații afectate dintr-un în valoare de 47.570 de lei.

  • Județul Vrancea – au fost plătite despăgubiri pentru singura exploatație afectată în valoare de 7.000 de lei.
  • Județul Giurgiu – au fost plătite despăgubiri pentru cele 116 exploatații afectate în valoare de 1.105.850 de lei.
  • Județul Dolj – au fost plătite despăgubiri pentru cele 20 de exploatații afectate în valoare de 74.000 de lei
  • Județul Buzău – au fost plătite despăgubiri pentru cele 2 exploatații în valoare de 3.300 de lei.
  • Județul Argeș – a fost plătită despăgubirea pentru singura exploatație în valoare de 2.000 de lei.
  • Județul Olt – au fost plătite despăgubiri pentru 123 de exploatații dintr-un total de 125 de exploatații afectate în valoare de 362.670 de lei.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole