Frumoși, dar scumpi – Cultura de ardei le-a dat bătăi de cap legumicultorilor, anul acesta

Ardei

Legumicultorii argeșeni au recolte frumoase de ardei de această dată și sunt mândri că planul din primăvară s-a potrivit cu cel din vară, cel puțin din acest punct de vedere, deoarece cu valorificarea în piețe nu merge atât de bine. 

Prețurile puțin mai ridicate anul acesta decât anul trecut, include și cheltuielile cerute de cultura care pentru a ajunge la timp la maturitate a avut nevoie de investiții serioase. 

Fie că este vorba despre ardeiul gras, gogoșar sau kapia, toate culturile arată ca la carte în solariile lui Marin Mitran, care nu uită însă de efortul depus începând cu plantarea, încălzitul solarelor și bineînțeles tratamentele necesare.

”Dacă aș sta să socotesc numai în solarul ăsta unde am ardei gras, cheltuielile făcute până acum sunt cu peste 30% mai mari decât anul trecut. Totul a devenit mai scump și trebuie să îngrijești de cultură zi de zi, altfel nu faci treabă, am cheltuit bani mulți, dar asta știm să facem, din asta trăim” spune fermierul.

Tot la capitolul investiții intră și irigatul recoltelor, mai ales că legumicultorul aplică fertirigarea atât pentru culturile din spații protejate, cât și pentru cele din câmp.

”Instalația de irigat o schimb an de an, iar banii merg și spre benzină pentru că eu nu am curent și folosesc generatorul pentru pompa de apă, apoi fac fertirigare folosind îngrășământ natural pe care îl aduc de la o fermă de păsări unde plătesc transportul și mâna de lucru. Dar una peste alta, când văd solarul plin, sunt mulțumit” este de părere Marin Mitran.

Când vine vorba despre despre temutele boli sau dăunători, legumicultorul este liniștit mai ales că a efectuat la timp lucrările, în special tratamentele preventive, totul a fost făcut cu precauție, ținând cont că are nevoie de polenizare naturală. Cu vânzarea merge ceva mai greu în această perioadă, dar speră să nu rămână prea mult timp cu ardeiul pe tarabă.

Picture of Elena Picu
Elena Picu

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.